În multe rânduri, Hristos Domnul a provocat stupoare prin răspunsurile Sale. Căci este cu adevărat dar dumnezeiesc să poţi spune cu glas înalt ceea ce oamenii gândesc în intimitatea gândului lor cele mai adânci sau să rosteşti cu tărie cuvintele tari ale adevărului, uneori împotriva curentului general de opinie.
Autor: pr. conf. univ. dr. Constantin NECULA
Şi în Evanghelia de astăzi, Hristos este un interlocutor care pune în valoare aceste aspecte de viaţă. Textul ne spune cum un dregător caută răspuns la marea întrebare: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?“ (La 18, 18) şi cum Domnul nu stă la vorbă, ci oferă soluţia. După ce-i înşiră poruncile Vechiului Testament, într-o ordine care dovedeşte că nu le învăţase pe de rost, ci le întrupa, şi află cum interlocutorul său le-a împlinit din tinereţile sale, adaugă una care nu mai privea comunitatea de mărturisitori, ci pe el, el dregătorul, el, întrebătorul, el, cel care ieşise în faţă cu întrebarea: „Vinde toate câte le ai şi le împarte săracilor, şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie!“ (Lc 18, 22).
Reacţia noastră
Reacţia bogatului dregător, una cu reacţia noastră. Când ni se cer lucruri legate de filosofia credinţei, de mărturisirea cu gura a crezurilor noastre, când expunem cele pe care le credem, suntem eroici. Plini de râvnă şi soluţii pentru alţii. Când vine însă vorba de propria noastră viaţă, dezastru. Când este să trecem dinspre ştiinţă creştină spre viaţa creştină, lucrurile se complică. Or, aici este esenţa creştinismului! Hristos nu S-a întrupat în niciun caz pentru a ne învăţa texte pe de rost, pentru a ne face noi biblioteci de exegeze, dicţionare de termeni creştini, teze de doctorat, multe halucinatorii ca subiect în raport cu creştinismul viu, adormite în praful memoriei bibliotecilor. Hristos a venit ca, întrebat de fiecare dintre noi „Ce să fac ca să moştenesc viaţa cea de veci“, fiecăruia dintre noi să-i adreseze răspunsul necesar, chiar dacă el nu este cel scontat. Răspunsul Său are astfel o parte pentru fiecare şi o alta comună, care a devenit sensul deplinătăţii în Hristos a lumii: „Vino şi urmează Mie“!
Înţepenirea sufletească
Nu ştiu ce a dat reacţia de fugă a dregătorului. Sfatul de a vinde tot sau cererea prietenească de a-L urma pe El, pe Hristos? Pentru că de multe ori am remarcat că renunţăm uşor la cele ale noastre, mai ales când nu le prea avem, dar foarte greu la noi, la cele din noi la care ţinem, la idolii noştri dinăuntru, catapetesmele noastre de minciuni din care ne hrănim viaţa, ca ea să fie suportabilă. Exemplele cele mai la îndemână sunt în noi înşine. De multe ori şi în multe chipuri am renunţat la lucruri care ni se cuveneau, dar ce greu la cele care credeam că ni se cuvin, la cele care ne încăpăţânam să credem că ne reprezintă, că sunt valorile care ne reprezintă cel mai bine! De aceea cred că mai greu i-a fost dregătorului urmarea lui Hristos nu lepădarea de avere, Mântuitorul descoperindu-ne încă o dată că nu bogăţia este problema, ci înţepenirea sufletească pe care o produce ea.
Întrebări prosteşti
Textul mai este actual? Sigur. Doar atât că astăzi noi L-am întreba pe Hristos cum să facem bani, cum să trăim cât mai mult, cum să ne ascundem păcatele, cum să şmecherim viaţa, sau prostii de genul „când vine cutremurul?“, dacă există marţieni sau nu… Ce mai, am face un talk-show cu Hristos, penibili şi plini de ifose. De ce? Pentru că mântuirea şi-a pierdut din centralitate, s-a rupt sufletul nostru de marile întrebări, căutăm răspunsuri semipreparate, călduţe, care să nu ne tulbure amiezele şi nopţile, să nu ne tulbure dregătoriile tulburi din care ne câştigăm părutele noastre veşnicii.
Mergerea cu Hristos, pe Cale
Este actual textul? Sigur. Ce interesant ar suna acest text rostit mai des de politicienii noştri locali, naţionali şi, de câţiva ani, europeni. Ce valoare au rostirile lor în raport cu veşnicia cu Hristos, cât din averile făcute pe seama surogatelor de dragoste politică rezistă la acel „Vino după mine!”. Sigur este actual. Citiţi-l mai des, inclusiv păstorilor voştri sufleteşti, aduceţi-le aminte, cu timp şi fără timp, că esenţa mântuirii lor este mergerea cu Hristos, pe Cale, fără falsuri în rostire şi trăire. Şi nu pierdeţi din vedere că atunci când Îl întrebaţi pe Hristos despre cele pe care le aveţi de făcut s-ar putea să nu vă dea răspunsul pe care-l aşteptaţi, pe gustul vostru, ci pe sufletul Lui.
Hristos este Răspunsul!
Aici este cheia finalului acestei Evanghelii: Ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu” (Lc 18, 27). Despre acea deşertare de orgoliu şi slavă vorbeşte Hristos! El este primul care face exerciţiul acesta al lepădării de Sine, pentru a ne face posibile şi apropiate toate cele necesare Cerului. Hristos este Răspunsul! De aici valoarea dumnezeiască a întrebării „ce să fac ca să moştenesc viaţa cea de veci“. Hristos spune să ne facem EL. Ca atunci când ne întrebau, mici fiind, ce vrem să ne facem când o să fim mari. Hristos să ne facem, urmându-L.