Investiții de peste 1,1 miliarde de lei, preponderent în explorare și producție, are în vedere conducerea SNGN Romgaz pentru anul 2014.
Potrivit raportului „Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA, importanţă, performanţă şi responsabilitate“, prezentat de reprezentanții Romgaz în ședința de miercuri a Colegiului Prefectural, conducerea companiei și-a propus pentru anul acesta investiții consistente, în strânsă legătură cu abordarea provocărilor de pe piața energiei electrice și cea a gazelor, modernizarea și mărirea eficienței depozitelor de înmagazinare gaze, continuarea creșterii performanței companiei și, nu în ultimul rând, menținerea declinului producției de gaz sub 1,5 la sută pe an.
Ca principale obiective strategice, în ceea ce privește creșterea portofoliului de resurse și rezerve de gaze, Romgaz și-a propus îmbunătățirea recuperării și dezvoltarea resurselor deja descoperite, dar și descoperirea de noi resurse în play-urile geologice stabilite până în prezent - printr-un program de explorare suplimentar și achiziționarea unor perimetre suplimentare pentru explorarea și dezvoltarea gazelor convenționale onshore. În ceea ce privește zăcămintele în domenii de frontieră, reprezentanții Romgaz au amintit necesitatea dezvoltării suplimentare a zăcămintelor subsalifere onshore, explorarea potențialului neconvențional din România și concentrarea atenției asupra zăcămintelor de mare adâncime din Marea Neagră. Nu în ultimul rând, Romgaz va continua să urmărească oportunitățile internaționale pentru creșterea și diversificarea activității. Creșterea capacității de înmagazinare, pentru a îmbunătăți posibilitățile de comercializare a gazelor extrase, se numără de asemenea printre prioritățile Romgaz Mediaș. (A. L.)