Încă 95.000 de euro și-a propus să atragă primarul Mircea Dragomir pentru Biertan. Administrația locală va depune un nou proiect pe fonduri europene nerambursabile, prin intermediul căreia are în vedere achiziționarea unui utilaj performant pentru întreținerea drumurilor din comună.
Autor: Aurelian LUNGU
Edilul din Biertan a anunțat că, în sesiunea august-septembrie, va aplica pe GAL Dealurile Târnavelor cu un proiect în valoare totală de aproximativ 95.000 de euro. “Mai exact, este vorba de 77.000 de euro fără TVA, cu finanțare nerambursabilă sută la sută de la Uniunea Europeană. Astfel, vrem să înființăm un serviciu de întreținere a drumurilor comunale și să-l dotăm cu un tractor multifuncțional. Utilajul va fi prevăzut cu un retroexcavator pentru executarea șanțurilor, greder pentru îndreptarea drumurilor de câmp și comunale, încărcător frontal, cositoare laterală, ca să curățăm marginile drumurilor, și împrăștietor de material antiderapant. Dacă reușim să ni se aprobe proiectul, până în primăvară o să avem utilajul. După înființarea serviciului public de întreținere a drumurilor comunale, avantajul major va fi că nu va mai trebui angajăm alte firme pentru asemenea lucrări, așa că vom realiza economii importante la bugetul local”, a detaliat Dragomir.
Infrastructură modernizată
Anul acesta, în Biertan și satele aparținătoare s-a investit foarte mult la capitolul infrastructură. Pe lângă modernizarea parcării centrale a Biertanului, din vecinătatea bisericii fortificate monument UNESCO, edilii au reușit și să pietruiască toate drumurile din Richiș și să realizeze mici reparații și pietruirea unor drumuri la Biertan și Copșa Mare. De asemenea, în toate cele trei satele au fost curățate și reparate fântânile stradale aflate în funcțiune. În Biertan, Copșa Mare și Richiș, Primăria a montat 40 de coșuri de gunoi noi și intenționează să mai achiziționeze anul acesta încă 20. Se lucrează din greu și la trotuare. “Anul acesta vrem să facem 2.000 de metri pătrați, din care până acum am făcut peste 1.000. Probabil, vom lucra până la sfârșitul lui septembrie”, spune Mircea Dragomir.
Investiții sociale
Din bugetul local, se derulează în această perioadămai multe investiții la unitățile de învățământ. “La școala cu clasele I-IV din Biertan ne ocupăm de zugrăvit, rocolit și trotuare, la fel și la școala cu clasele I-IV din Copșa Mare - rocolit, zugrăvit, trotuarele din jurul școlii etc. La școala cu clasele V-VIII din Biertan, am amenajat încă patru toalete pe lângă cele patru existente, care erau insuficiente. Din septembrie, elevii vor beneficia și de aceste utilități”, a precizat Dragomir. Tot din bugetul local, este în curs de amenajare un dispensar nou la Richiș. “Am reabilitat complet clădirea existentă, am modernizat instalațiile de apă și de încălzire. În septembrie am putea să-l dăm în folosință”, completează edilul.
În parteneriat
Primăria Biertan are un proiect comun, în parteneriat cu Consiliul Județean, pentru centre culturale. Astfel, pentru modernizarea căminul cultural din Biertan, Primăria investește 195.000 de lei, iar județul contribuie cu 125.000 de lei. “Am mărit și modernizat bucătăria, adăugându-i și o cameră frigorifică, realizăm încălzirea centrală, rocolit, tencuit, zugrăveli, rașchetăm parchetul, facem izolația tavanului. Cred că șantierul se va termina într-o lună, o lună și jumătate. În acest timp, derulăm și proiectul european pentru dotările de la căminul cultural, în valoare de 160.000 de lei. Într-o lună sau două vin și dotările pe fonduri europene”, se arată optimist primarul. Consiliul Județean a aplicat covor asfaltic pe drumul Richișului, la propunerea primarului Dragomir. “Consiliul Județean a înțeles și ne-a asfaltat acest drum, care era foarte important pentru localnici. Pentru luna august avem promisiuni de la Consiliul Județean și pentru modernizarea drumului Biertan - Copșa Mare, tot cu tratament dublu bituminos”, a precizat democrat-liberalul.
Speranțe pentru Richiș
Un alt proiect important pentru Biertan pare să se fi deblocat, în sfârșit, după ani întregi de incertitudini. “Cu proiectul pentru introducerea apei la Richiș, demarat pe ordonanța 28, suntem în faza de obținere a avizelor. După ce vom obține autorizațiile de construcție, facem licitație pentru desemnarea constructorului. Proiectul a început în 2008 și s-a lucrat 50 la sută, dar fără autorizații, apoi firma a intrat în insolvență și am reziliat contractul. Acum a trebuit să refacem proiectul”, explică primarul Mircea Dragomir.