Sunt câteva lucruri în zbaterea vremii de-acum ce-ar amuţi chiar glasul Sfinţilor Părinţi - îmi spunea deunăzi un prieten. Şi-n prima fază, l-am aprobat fără să caut răspunsul mai mult.
Autor: pr. conf. univ. dr. Constantin NECULA
Apoi, mi-am adus aminte că, în Duhul Sfânt, gândul că n-ai soluţie dispare, că atunci când te zbaţi să ajungi vas ales al lui Hristos Mântuitorul nimic din ce-i lumesc nu te sperie, ci te încordează, săgeată de har în arcul de Duh al Bisericii.
Izvor bun
Nu! Sfinţii nu s-ar spăimânta de starea de-acum a lucrurilor ce ne străbat viaţa. Ancoraţi de piatra Hristos, orice zidire dedată pieirii - „progresului“ şi „modernizării“ - n-ar fi prilej de sminteală, ci de binecuvântată luptă. Din păcate, dedaţi tot mai mult la lecturi sociologice sau de psihologie culturală, am uitat să purtăm cu noi, în adâncul retinei ochiului duhovnicesc, privirea curată a patristicii.
Gândirea patristică, formată în parte prin călirea în Duh dumnezeiesc a gândului omenesc, dar, în cealaltă parte, prin contactul nemijlocit cu priveliştea unei lumi readăugate căderii, obligă teologia modernă la reacordarea limbajului său ca şi la soluţii care, izvorând dinspre ei - făuritorii turnurilor de pază ale binecuvântatei ecclesii - ajunge până la noi prin capilarele unora dintre teologii şi trăitorii gândirii cu Hristos.
Părinţii nu ar tăcea
Ar tăcea cât noi Părinţii? Suntem copiii muţi ai unei Biserici care nu mai rosteşte adevărul de dragul Adevărului? Să nu fie! Din păcate, discursul de azi al Bisericii se pierde în polifonia de discursuri ale altor „societăţi civile“ tot mai dornice să înfunde icoanele zidite de aceasta în întunecimea de false valori pe care le propun într-o joacă de-a academiile.
Saltimbanci ai literaturii române sau anchilozaţi în semidoctul spaţiu al sforăielii intelectuale propun procese publice pe seama Bisericii sau a oamenilor ei cu uşurătatea cu care altădată împăraţii Romei arătau, cu semnul acela teribil, deget în jos, moartea gladiatorilor credinţei - martiri - sau mai aproape de adevăr, cu uşurătatea cocotelor regale ce-şi îngăduiau să-şi prostitueze fetele de dragul uciderii Sfinţilor. (Nu-i aşa, „Irodiadelor“?)
Să nu tăcem!
Superficialitatea discursului, demagogia incultă şi prostituţia spirituală flagelează până la os trupul martiric al Bisericii Ortodoxe Române. Neuniţi în a răspunde la provocările răutăcioase ale unor iude de profesie nu vom face decât să ne arătăm aşa cum ne prezintă ei. Dar aducându-ne în ajutor Sfinţii şi Părinţii, mute se vor arăta gurile lor!
Neştiind să cânte aleluia gurile acestor ignoranţi culţi (vorba lui Pierre Riche) gustă din agurida hulei.
Să nu tăcem. Să ieşim din mirarea în care ne surprind mereu. Şi să rostim adevărul. Cu riscul rănilor, care, o dată vindecate, fi-vor biruinţe în trup ale ispitelor.
Să nu ne mirăm de acestea ce vin către noi. Ci, admirând pe Hristos, să-I urmăm Calea. Pentru ca, descoperind Adevărul, să primim Viaţa.
