Treaba e tulbure în Ucraina, acolo unde multe premise conduc către un război civil. Doamne fereşte! Sper ca, în cele din urmă lucrurile, să se liniştească, iar perspectiva unui conflict de amploare să rămână doar un scenariu sumbru, care să nu se adeverească niciodată. Nici la noi nu-s mai limpezi apele, pentru că au grijă mai marii ţării să ne creeze toate premisele unei stări de asediu.
 |
| Milu OLTEAN |
Văzută prin ochii agenţiilor de ştiri, situaţia din Ucraina nu arată deloc bine, dar sper ca toţi cei care se vor aşeza la masa negocierilor la Viena să găsească drumul către înţelegere şi pace. Pentru că nu-i deloc în regulă ce se vede. Războiul purtat până acum prin culise pentru sfere de influenţă şi resurse între tătucul Putin şi restul lumii se vrea repercutat în câmp deschis, acolo unde mai marii lumii să-şi umfle muşchii. Numai că asemenea conflicte lasă întotdeauna răni deschise în mentalul colectiv al unui popor şi sechele care cu greu se vor putea vindeca. Iniţial, mi s-a părut că în Ucraina se repetă istoria pe care am trăit-o şi noi acum 25 de ani, cu răsturnarea dictatorului, cu luptele dintre forţele noii puteri şi rămăşiţele vechii orânduiri. Dar cred că ce se întâmplă acum în Ucraina, unde pare a fi aplicat principiul „dezbină şi cucereşte“, este cu mult mai grav, iar orice zi care trece fără a fi luate măsuri ferme pentru calmarea situaţiei nu face decât să adâncească o criză care chiar nu ştiu cui îi foloseşte. Dincolo de frământările de la ceva mai bine de 100 de kilometri de la graniţa României cu Ucraina, au grijă şi mai marii zilei de la noi să manevreze lucrurile astfel încât să ne menţină într-o permanentă stare beligerantă. Mă îngrijorează în mare măsură ce se întâmplă dincolo de graniţă, dar parcă mă îngrijorează mai mult ce se întâmplă dincoace de hotare, unde mi se pare că trăim suspendaţi între două lumi. Sau, folosind teremeni tehnici, în ţara nimănui, acea fâşie de teren aflată între graniţele a două state vecine, pe care n-o revendică nimeni. Cum m-aş putea simţi altfel, cu un premier tras cu lectica prin ape până la genunchiul broaştei de vajnici slujitori pompieri, cu acelaşi premier care într-o uzină de avioane le spune angajaţilor că ne pregătim de război, dar să nu se supere, că vor avea mai multe comenzi? Cum te-ai putea simţi altfel decât stingher când preşedintele pune poze pe Facebook cu blonde paralele cu politica şi cu starea de normalitate a poporului, când tovarăşii parlamentari îi ţin cârca colegului Popescu anchetat de organele statului, când menestrelul Mazăre este trimis la plajă în chiloţi cu floricele şi primeşte cadou un purcoi de licitaţii pe banii fraierilor? Cum să te simţi altfel decât al nimănui când Mircea Sandu şi toată şleahta lui de corupţi din FRF îşi trag prime pentru necalificarea naţionalei la Mondiale, cum să ai vreo undă de încredere că cineva veghează la viitorul tău atunci când se raportează cu seninătate că în luna aprilie România a fost zero barat la absorbţie de fonduri europene?
Cum să mai ai încredere, cum să nu-ţi moară licărul de speranţă când judecătorul Mustaţă numără bani la veceu şi n-are nicio treabă că dacă i se termină hârtia are cu ce se şterge în locul unde nu-l bate soarele... E îngrijorător ce se întâmplă peste graniţă şi nu-i deloc liniştitor nici ce se întâmplă dincolo de ea. Noi, cei de pe tărâmul nimănui, ce facem?
