Îmi aduc aminte de o celebră expresie din copilăria dinainte de ‘90, care ilustra în cel mai pur stil românesc că cineva e de vină pentru ceva, dar nu se ştie cine e acel cineva. Iar s-a luat curentul? Da, de la „ei”. Nu merge televizorul? Nu, de la „ei”. Iar e apă tulbure? Iar, de la „ei”. Azi avem alte probleme, „ei” au devenit între timp instituţii, fiecare cu o treabă. Zăpadă, gheaţă, coşmar, senzaţional, alertă, incredibil. De unde vine frigul? Dar zăpada? De la „ei”, desigur!
 |
| Milu OLTEAN |
Eu m-am săturat, sincer vă spun, de fiecare fătucă înveşmântată până peste cap, care prevesteşte apocalipsa, cocoţată pe un morman de zăpadă prin vreun cap de sat de undeva din România. Nu mai am chef să ascult cum au rămas sărmanii săteni fără curent, cum iarna a venit şi ne-a luat ca din oală, cum autorităţile nu fac nici faţă, nici spate, cum lemnele din bătătură sunt pe sfârşite şi bieţii oameni trăiesc rătăciţi prin calvarul alb. Că aşa sună toate ştirile, cu deosebirea că „ei”, cei de vină pentru toate astea, sunt de fiecare dată alţii, în funcţie de orientarea şefului de trust. Nu pot înţelege ce om cu scaun la cap pleacă la drum lung cu maşina nepregătită şi în ciuda avertismentelor, apoi captiv printre gheţuri şi mormane de zăpadă, înroşeşte linia la 112 înjurând de mama focului că „ei” nu-i scot rabla din troiene, nu-i fac plinul cu benzină, nu-l trag la liman şi nici măcar nu-i aduc nişte pâine cu untură şi ceapă. Nu-i înţeleg nici pe sătenii care se gudură în faţa televizorului şi aşteaptă trupele speciale să le facă cărări prin bătătură, să le hrănească junincile şi să le schimbe cocenii la budă. Asta-mi aduce aminte de unu’ de prin părţile noastre despre care au crezut colegii de serviciu că e mort, că nu mai venise la serviciu şi zăpada din curte i se căţăra pe geamuri. Când l-au strigat la poartă a scos omul capul pe geam şi le-a spus colegilor că n-a mai venit la serviciu din cauza zăpezii şi că „ăla” care-a dat-o să vină să şi-o cureţe. Nu pot să înţeleg nici organele ce-şi dau cu stângul în dreptul şi se apucă de inventariat maşinile scoase din nămeţi şi de verificat la rovinietă, la fel cum nu pot înţelege nici balamucul iscat din cauza tuturor idioţilor care n-au ce face pe-acasă şi stau toată ziua călare pe la televiziuni bulbucând ochii sperioşilor cu tot soiul de previziuni sumbre despre încălzirea globală, efectele perverse ale iernii, coduri în toate culorile curcubeului. Nu-i înţeleg nici pe tolomacii ce scriu în titlu despre situaţii disperate, alerte şi situaţii critice, iar în text spun despre situaţii ce revin la normal, despre cazuri izolate, despre muncă la foc continuu. Pentru toate aceste neajunsuri ale României asaltate de iarnă sunt mobilizaţi „ştirişti” care, cât e ziua de lungă, ţin oamenii în priză. România asta nu-i în regulă şi nu ştiu cât e de reală. Oricât ar fi iarna de grea, eu cred că ţăranul îşi face pita lui în casă dacă are nevoie, are un borcan de gem şi câteva de murături în cămară, ceva slană şi mălai şi nu plânge de dorul autorităţilor câteva zile. Ba, îşi suflecă mânecile şi-şi croieşte drum prin bătătură, atât cât îi trebe. Iar de lemne tăiate, cred că s-a îngrijit de cu toamnă. Iar dacă jos, la „talpa ţării”, dracul nu-i chiar aşa de negru, nu văd de ce ne-am da de fiecare dată de ceasul morţii pentru oţâră de iarnă. „Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia”. De unde vine frigul? Dar zăpada? De la „ei”.
