luni, 17 februarie 2014

Publicat la 2/17/2014 05:22:00 p.m. de Anonim

Ponta neagă existenţa oricăror influenţe politice la Transgaz şi Romgaz

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că Transelectrica şi Transgaz, care au fost trecute de la Ministerul Finanţelor la Secretariatul General al Guvernului (SGG), sunt conduse fără niciun fel de influenţă politică, aceasta fiind o abordare care reflectă "perioada pedelistă".
"Abordarea unora din media că Transelectrica şi Transgaz trebuie să fie ale unui partid reflectă perioada pedelistă în care totul era al partidului. Nu, Transelectrica şi Transgaz, ca şi Romgaz, ca şi Hidroelectrica, din momentul în care au fost listate la bursă, din acel moment se conduc fără niciun fel de influenţă politică", a declarat Ponta, citat de Agerpres.
El a precizat că fostul ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu, ca de altfel toate ministerele implicate, a fost de acord cu transferul celor două companii la SGG. "Transelectrica, Transgaz nu sunt nici ale PNL, nici ale PSD, nu sunt ale niciunui partid. Sunt două companii listate la bursă, sunt două companii cu investitori privați, sunt două companii cu management privat și sunt două companii strategice pentru proiectele fundamentale de interconectare a României în primul rând cu Republica Moldova, dar şi cu Turcia şi cu alte ţări", a conchis premierul.
Guvernul a adoptat pe 12 februarie o ordonanţă de urgenţă privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar al statului la Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative. "Guvernul a decis ca, la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A se realizează de către Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, cu consultarea Cancelariei Primului-ministru", se preciza într-un comunicat al Guvernului. Scopul acestei măsuri este, potrivit sursei citate, de "a putea desfăşura marile proiecte de interconectare cu Republica Moldova şi cu Turcia, în scopul dezvoltării infrastructurii energetice".
    Trimite prin e-mail