luni, 17 februarie 2014

Publicat la 2/17/2014 03:26:00 p.m. de Anonim

INTERVIU | Viorel Arcaş, 10 ani în Senat

Responsabilităţi, cumpene, tensiuni, proiecte de viitor. De 10 ani, cel mai longeviv parlamentar local, Viorel Arcaş, preşedintele social-democraţilor medieşeni, reprezintă Mediaşul în Senatul României. Arcaş îşi aminteşte şi acum emoţia cu care a depus primul jurământ. A petrecut şapte ani în opoziţie, a trecut prin două referendumuri pentru demiterea preşedintelui, a „schimbat“ patru premieri şi opt guverne, dar totul sub un singur preşedinte.


Monitorul de Mediaş: Cum a fost trecerea de la biroul de director general al societăţii Automecanica la Senat?
Viorel Arcaş: A fost cu totul altfel. E vorba de altă meserie, cu o altă încărcătură. Automecanica şi oamenii minunaţi pe care i-am cunoscut acolo şi alături de care am lucrat, dintre care foarte mulţi mi-au rămas prieteni, îmi vor rămâne mereu aproape de suflet. Responsabilităţile de acum sunt mult mai mari, pentru că ai în spate vieţile a 20 de milioane de oameni, te gândeşti că fiecare vot şi decizie afectează vieţile tuturor. În politică, greutatea vine şi din faptul că trebuie să armonizezi părerile unei întregi echipe, că lucrurile nu depind numai de tine, că uneori intenţiile şi deciziile bune nu pot ieşi la suprafaţă.


Monitorul de Mediaş: Au fost ani grei?
Viorel Arcaş: Grei… foarte grei, dacă te gândeşti numai la faptul că, săptămână de săptămână, am parcurs aproape 700 km făcând drumul Mediaş-Bucureşti şi retur. Asta, glumind. Au fost ani grei pentru că am traversat şi traversăm o perioadă grea, cu multe incertitudini, cu provocări şi cu o mare responsabilitate asupra a ceea ce construim pentru viitor. Au fost ani grei pentru că niciodată în perioada postdecembristă nu a fost un climat politic atât de conflictual, cu atâtea scandaluri politice, orgolii transformate în duşmănii pe vecie şi războaie interminabile… şi toate acestea pentru că la Cotroceni îl avem, de 10 ani, pe Traian Băsescu.


Monitorul de Mediaş: În al doilea şi al treilea mandat aţi intrat în Senat cu aceleaşi emoţii ca în 2004?
Viorel Arcaş: Şi acum îmi amintesc emoţia cu care am depus primul jurământ. Păstrez şi poza de atunci! Era emoţia unui nou început, a unui drum cu totul diferit faţă de tot ceea ce făcusem până atunci. Cu timpul, emoţiile s-au mai atenuat şi a intervenit experienţa. Fiecare mandat a fost diferit, deoarece au fost conjuncturi politice diferite. În primul mandat, eu şi toţi politicienii am dat nas în nas cu Traian Băsescu, un alt Traian Băsescu decât cel pe care îl cunoscusem până atunci, de pe o altă poziţie şi cu alte ambiţii. A fost mandatul obişnuinţei cu un alt stil de preşedinte şi de raportare a instituţiei prezidenţiale la restul instituţiilor, inclusiv la Parlament. Pe de altă parte, a fost un mandat derulat încă într-o perioadă economică bună. Să nu uităm că am fost pe creştere economică până în 2008, astfel încât presiunile sociale şi nemulţumirile nu ne-au afectat atât de mult. Din punct de vedere al profesionalismului parlamentarilor, categoric, primul mandat este de referinţă. Primul mandat de senator înseamnă şi ultima dată când alegerile s-au derulat în sistemul de liste, sistem care permitea o triere mult mai bună a celor care intră în Parlament. A fost şi prima dată când în politica românească postdecembristă a avut loc un referendum pentru demiterea unui preşedinte.


Monitorul de Mediaş: Oarecum, primul mandat v-a fost mai aproape de suflet?
Viorel Arcaş: Fiecare mandat a avut lucruri frumoase, succese şi greşeli. Personal, iau primul mandat ca punct de referinţă al carierei mele parlamentare. Dar lucrurile se schimbă permanent în viaţă. Cel de-al doilea mandat a fost foarte dificil, deşi câştigarea lui a însemnat o imensă satisfacţie, pentru că în toamna lui 2008 a fost o bătălie cumplită cu PDL, aflat la maximum ascensiunii, cu foarte mulţi bani şi influenţă. Câştigarea bătăliei cu PDL, una foarte dură şi inegală din punct de vedere al resurselor, ca să nu mai spun de faptul că era o bătălie dusă din opoziţie, după patru ani de opoziţie, a fost un mare câştig la nivelul echipei politice pe care am reprezentat-o. A fost un mandat greu, pentru că ravagiile crizei economice s-au simţit până în cel mai îndepărtat colţ al ţării, pentru că aşteptările populaţiei de la PSD au crescut exponenţial şi pentru că am dus o luptă infernală cu camarila lui Băsescu-Boc-Udrea.


Monitorul de Mediaş: Care consideraţi că a fost cel mai dificil moment?
Viorel Arcaş: Lupta şi emoţiile de la fiecare referendum de demitere a preşedintelui, de la fiecare moţiune de cenzură. Pentru că e cel mai apropiat în timp, aş zice momentul moţiunii de cenzură împotriva guvernului Ungureanu. În asemenea moment, fiecare vot contează. Oamenii sunt imprevizibili, se pot răzgândi peste noapte, iar calculele de dimineaţă să nu mai dea cu cele de seara.


Monitorul de Mediaş: Care e cel mai mare succes din această perioadă? Dar insucces?
Viorel Arcaş: Fiecare lege e un succes, fiecare lucru bun pe care l-am făcut pentru cetăţean e un succes. Un mare succes cred că e faptul că, în timp scurt, am reuşit să armonizăm legislaţia internă cu cea europeană, iar aici e meritul activităţii parlamentarilor. Insucces aş numi imaginea proastă pe care Parlamentul o are în rândul populaţiei. Credeţi-mă, în Parlament se munceşte, legile chiar se studiază şi se dezbat, strategiile chiar au la bază studii de impact şi interesele oamenilor. Sunt şi colegi care dorm în plen sau citesc romane poliţiste, dar numărul acestora este infim faţă de cei care-şi fac treaba cu seriozitate. Din păcate, poate nu am depus suficient efort pentru a arăta faţa „muncitoare“ a Parlamentului. Nu am o explicaţie clară de ce Parlamentul este atât de dezavuat, dar mă doare la nivel personal această situaţie, pentru că eu ştiu ce colegi serioşi am, ce muncă de pregătire implică fiecare articol dintr-un act normativ. Eu ştiu că nu am dormit niciodată în Parlament, în 10 ani de activitate, că am fost prezent în fiecare zi, că mi-am făcut treaba cu maximă implicare şi responsabilitate. 


Monitorul de Mediaş: Cum aţi caracteriza Mediaşul din ultimii 10 ani?
Viorel Arcaş: Din păcate, am distrus mult în oraş. Vorbesc despre ce s-a întâmplat după Revoluţie, în general, în ţară şi la noi în oraş. Vorbim despre un Mediaş care odată avea poate 70.000 de angajaţi, iar acum vorbim de un oraş cu 46.000 de locuitori. Toate aceste lucruri se reflectă în viaţa oraşului, în locurile de muncă de aici, în faptul că sunt mulţi tineri care pleacă. Aici cred că suntem deficitari - nu putem să atragem tinerii, să-i ţinem aici, cred că pe acest segment va trebui să facem mai multe eforturi şi la nivel central şi prin Primărie, trebuie să aducem mai multe locuri de muncă, să facem anumite facilităţi pentru a atrage investitori. Cert e că trebuie să ne axăm mai mult pe agricultură şi turism şi la nivel de ţară şi la nivelul zonei noastre. Am rămas mult în urmă cu industria, dar cu serviciile, turismul, agricultura, aici putem concura de la egal la egal cu alte ţări, eu cred că vor fi perspective. Din acest punct de vedere, cred că zona noastră are un potenţial important, dar e nevoie să facem lucruri importante, să ne organizăm, începând de la cum arată oraşul şi până la ce anume avem de oferit.


Monitorul de Mediaş: Unul dintre proiectele pentru care aţi făcut mereu lobby a fost şoseaua de centură a Mediaşului. Care sunt noutăţile?
Viorel Arcaş: Chiar dacă am fost o lungă perioadă în opoziţie, am încercat să facem ceva pentru Mediaş. Am făcut lobby printre colegi, chiar am adus, în două rânduri, 40 de parlamentari în oraşul nostru. Mediaşul a derulat un proiect important legat de infrastructura de apă-canal, iar acest proiect am încredere că va fi sprijinit în continuare. Am primit asigurări în acest sens la vizita de la sfârşitul anului trecut a colegilor de Parlament şi a ministrului Eugen Teodorovici. Unul dintre proiectele asupra cărora m-am aplecat în toţi aceşti ani a fost şoseaua de centură. Am avut de-a lungul anilor o serie de interpelări. La ora actuală sunt toate aprobările obţinute, anul acesta urmând a avea loc licitaţiile de proiectare şi execuţie. Odată începute lucrările, sunt convins că se vor încheia cât mai repede, fiindcă pentru Mediaş devine foarte important ce se întâmplă cu tranzitul prin oraş, în momentul în care în 2015 autostrada va fi gata şi se va circula de la Sibiu la Viena. Proiectul centurii e într-un stadiu foarte avansat şi asta mă bucură foarte mult.


Monitorul de Mediaş: Vă consideraţi privilegiat?
Viorel Arcaş: Sigur nu în sensul statuat de mass-media, pentru că nu m-am îmbogăţit cu niciun leu în această perioadă. Chiar am un venit mai mic decât cel pe care-l aveam la Automecanica. În 10 ani nu am făcut nicio afacere, pentru că apreciez activitatea de business incompatibilă cu obligaţiile de parlamentar. Mă consider privilegiat pentru că particip la facerea lucrurilor, la crearea viitorului României, pentru că am posibilitatea să fac lucruri deosebite, dând legi care schimbă viaţa oamenilor în bine. Dacă oamenii mă mai salută pe stradă după 10 ani de activitate parlamentară, înseamnă că numărul lucrurilor bune pe care le-am făcut e mai mare decât numărul greşelilor.
    Trimite prin e-mail