Atleta Dana Loghin a început cum nu se putea mai bine anul competiţional. Sportiva medieşeancă a ocupat prima poziţie la tineret şi locul al treilea la senioare în proba de 3.000 metri, în cadrul campionatelor naţionale de sală seniori şi tineret. Atleta pregătită de Vasile Ibăşfălean a suferit o accidentare chiar în săptămâna concursului, însă a reuşit să îşi respecte statutul de favorită şi să se impună. „Am avut ceva emoţii din cauza unei accidentări. În săptămâna concursului am avut o inflamaţie la un deget şi nu puteam să alerg. Am făcut patru zile pauză înainte de concurs, dar până la urmă a fost bine“, a explicat Dana Loghin. (A. P.)