Poetul naţional a fost omagiat la Muzeul Municipal Mediaş. O altă manifestare dedicată poetului naţional al românilor a avut loc la Biblioteca Municipală.
Autor: Alex PÎNTEA
Muzeul Municipal a găzduit o sesiune de recitări din poezia eminesciană, precum şi prezentarea unui film despre viaţa şi activitatea lui Mihai Eminescu. „La manifestarea dedicată poetului naţional au participat elevii a două clase pregătitoare de la Şcoala Generală nr. 5 din municipiul Mediaş, dar şi copiii de la Centrul «Sfântul Andrei». Aceştia au recitat poeziile lui Eminescu şi au avut ocazia să vadă un film despre viaţa şi activitatea poetului“, a explicat Angela Păucean, muzeograf coordonator.
Proiect pe tot anul
Proiectul cultural „Literatură și pictură“ a debutat la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth“. Elevii Liceului Teoretic „Stephan Ludwig Roth“ și voluntarii de la Colegiul Tehnic „Mediensis“ au marcat cei 164 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, aniversare care a fost declarată Ziua Culturii Naționale în anul 2010. „A fost şi un moment poetic eminescian prezentat de Sorana Cindrea, blogger pe teme culturale, care a beneficiat de imagini ale lucrărilor artistice ale elevei Diana Vescan, de la Liceul Teoretic «Axente Sever». De asemenea, a fost expus site-ul «Memorialul Ipotești – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu», www.eminescuipotesti.ro. Proiectul cultural «Literatură și pictură» se va desfăşura pe întreg parcursul anului 2014 și va cuprinde ateliere de lectură, aniversări sau comemorări culturale şi ale altor artiști români și străini, punând accentul pe laureații Premiului Nobel pentru literatură, precum şi pe operele jubiliare ale marilor creatori“, a menţionat Antonela Sofia Barbu, coordonator de proiect.