Angajaţii de la Consiliul Judeţean Alba au rămas fără Facebook la serviciu, la fel cum au păţit-o şi angajaţii Primăriei Lugoj, care au doar două ore de internet la serviciu. Asta după ce au primit reclamaţii de la cetăţenii nemulţumiţi că stau şi privesc funcţionarii trimiţându-şi poze şi mesaje. Alte companii din ţară au restricţionat demult accesul angajaţilor către anumite site-uri, gen Facebook sau Youtube, după modelul din companiile germane. E necesară o astfel de măsură în instituţiile publice din România sau cine n-are chef de muncă oricum va găsi o mâţa pe care s-o tragă de coadă?
 |
| Milu OLTEAN |
Îmi aduc aminte că, acum câţiva ani, sindromul Solitaire făcea ravagii prin birouri din diferite instituţii, unde orice gaură în program era compensată cu aranjarea cărţilor de joc pe monitor. Şi, nu de puţine ori, jocul se suprapunea cu programul, în defavoarea sarcinilor de serviciu. Tehnologia ultimilor ani ne-a pus faţă în faţă cu Facebook, o imensă reţea de socializare, şi până la sfredelirea în meandrele virtualului după căutarea fostelor iubite, potenţialelor amante sau foştilor colegi de grădiniţă n-a mai fost decât un pas. Oameni care nu şi-au mai vorbit de zeci de ani s-au intersectat online, poze de la cumetrii şi chiolhanuri s-au adunat laolaltă cu citate din Aristotel şi fraze mustind de sens din Eminescu, toate au devenit ale tuturor într-o mare familie fericită. Ca în fiecare familie, bune şi rele. Unii s-au limitat la a se folosi ocazional de reţea, fără a-şi face mari probleme, în timp ce alţii au ajuns să fie sclavii postărilor, „postaci“ de serviciu cu tot soiul de aiureli şi „răspândaci“ cu patalama de orice nimic, preluat de pe Facebook şi risipit mai apoi pe site-uri, blog-uri, mail-uri, radio, ziare, televiziuni. Ca fenomen social, Facebook ar fi interesant de studiat, mai ales că a ajuns să se substituie, în viziunea unora, agenţiilor de ştiri, agenţiilor de PR, agenţiilor matrimoniale şi multor alte agenţii, în timp ce pentru alţii Facebook continuă să rămână un spion în intimitate şi o modalitate de manipulare şi control. Adevărul? Fiecare după cum crede. Oricum, aşa după cum vedem şi în diferite anunţuri, excesul dăunează grav sănătăţii. Iar excesul de Facebook a creat şi el o categorie de isterizaţi care nu pot mânca până nu fotografiază ce bagă în gură, care nu pot merge la plajă până nu povestesc unde, care nu merg la toaletă până nu postează de ce anume, care nu se pot întâlni cu cineva fără să spună unde, când, cum şi de ce. Iar această categorie de consumatori de Facebook pune înainte de orice conectarea şi postatul. Iar când Facebook îşi bagă coada unde e vorba de muncă, respect şi de bun simţ, intervine cenzura şi restricţia. Nemţii s-ar fi prins deja că nu e în regulă să aibă Facebook la muncă, la fel cum s-au prins şi multe companii din România şi cum pare că se prind şi instituţiile publice. Dincolo de interdicţii, rămâne o singură întrebare, oare numai Facebook să fie de vină pentru lipsa chefului de muncă al unora? Oare cei care oricum n-au chef nu vor găsi o frunză de tăiat la câini pe undeva? Cine ştie... „Mă tem de ziua în care tehnologia va înlocui interacţiunile dintre oameni. Lumea va avea o generaţie de idioţi“, spunea, în urmă cu mai bine de o jumătate de secol, Albert Einstein. Cât de departe o fi ziua aceea?
