luni, 30 decembrie 2013

Publicat la 12/30/2013 10:55:00 a.m. de Redacţie

Furt de cablu de pe magistrala CFR

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţiştii formaţiunii Transporturi Feroviare Mediaş, fiind cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. "În data de 29 decembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Sibiu - Postul de Poliţie Mediaş au fost sesizaţi telefonic cu privire la faptul că persoane necunoscute au tăiat şi sustras aproximativ 40 de metri de cablu de alimentare SCB de la podul CFR situat pe magistrala 300, între staţiile CF Mediaş şi Copşa Mică din judeţul Sibiu. Cu ocazia cercetărilor efectuate la faţa locului, pe malul râului Târnava Mare, poliţiştii au identificat cablul sustras, acesta fiind secţionat în bucăţi mai mici, de circa un metru fiecare, ascuns în vegetaţie. În urma activităţilor specifice efectuate în cursul nopţii de 28/29 decembrie, a fost identificat un bărbat suspectat de săvârşirea acestei fapte", informează subcomisarul Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. Bărbatul, care locuieşte în comuna Laslea, a fost reţinut pe bază de ordonanţă, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului şi Judecătoriei Mediaş cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă. (A. L.)
    Trimite prin e-mail