sâmbătă, 7 decembrie 2013

Publicat la 12/07/2013 05:12:00 p.m. de Anonim

Cea mai vârstnică femeie din Copşa Mică, Filofteia Nistor, a împlinit 95 de ani

Vineri, 6 decembrie, Primăria oraşului Copşa Mică, prin Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei, a sărbătorit aniversarea a 95 de ani a doamnei Nistor Filofteia, cea mai vârstnică locuitoare a urbei.

Din partea primăriei au fost prezenţi primarul Tudor Mihalache şi reprezentanţi ai Serviciului de Asistenţă Socială, Pompierilor Voluntari şi Sfatului Bătrânilor, care i-au dăruit acesteia o diplomă de onoare, un tort şi un buchet de flori.


"Cu voia lui Dumnezeu, aproape un secol de viaţă a trecut peste doamna Nistor, azi având alături de ea membrii întregii familii (fiica, nepoţi şi strănepoţi). Bucuroase că Bunul Dumnezeu i-a hărăzit zile cu sănătate şi o minte ageră până la această venerabilă vârstă, autorităţile locale din Copşa Mică, prin reprezentantul lor oficial, domnul primar Daniel Tudor Mihalache, i-au urat un călduros «La Mulţi Ani!» doamnei Nistor Filofteia, asigurându-o de toată consideraţia şi respectul copşenilor!", se arată într-un comunicat remis de Compartimentul Relaţii cu Publicul din cadrul Primăriei Copşa Mică. (A. L.)
    Trimite prin e-mail