„Cogito ergo sum” a spus domnul Descartes în vremea lui şi încă luăm de bun conceptul filosofic tradus prin sintagma „cuget, deci exist”. Aşa se sucesc vremurile, încât azi facem adnotări tuturor conceptelor, fie ele şi filosofice, şi, încălţându-le în realitatea zilelor, le putem răstălmăci în fel şi chip. De pildă, cum v-ar suna „Facebook ergo sum“? Ai Facebook - exişti. N-ai Facebook? Nu exişti!
 |
| Milu OLTEAN |
Oare chiar s-o fi gândit Mark Zuckerberg la ce amploare va lua reţeaua de socializare pe care a copt-o? Nu prea cred, dar uite că dintr-un pic s-a făcut ditamai oceanul, iar Facebook a devenit un mod de viaţă pentru foarte multă lume. Poze peste poze, o viaţă modelată aşa cum ai chef, replici şi contra-replici, frumuseţe din Photoshop, acţiune, prieteni, talente ascunse, like-uri. Realitatea virtuală o fi având şi faţetele ei bune, pe care nu le contest, dar are şi destule tare. Facebook a schimbat viaţa şi percepţiile, a schimbat felul de a munci, a schimbat modul de relaţionare şi de comunicare. Am auzit deunăzi doi adolescenţi discutând complex şi fără urmă de glumă că nu-şi imaginează viaţa fără Facebook şi că nu-şi pot închipui ce distracţie era înainte de minunăţia asta. După ce s-au salutat cordial şi şi-au închis sofisticatele telefoane din dotare, şi-au urat candid peste umăr: nu uita să-mi tragi un like! Mă şi gândeam deja la ocupaţia unora din generaţiile următoare. Adică: ce faci vere, cu ce te ocupi? Bine, trag like-uri. Trăgător de like-uri, băgător de like-uri. Ziceam că reţeaua de socializare a schimbat şi modul de a munci, iar ca să nu deranjez pe nimeni mă refer doar la presa tabloidă, care toată ziulica urmăreşte postările, anunţurile, pozele, războaiele declaraţiilor şi măsoară numărul de like-uri, iar mai apoi cu nonşalanţă preia postările care sar în ochi şi pe care le toarnă în materiale de presă. Fără să schimbe un rând, o poză, fără să mai verifice după manual, din trei surse. Asta nu-i nimic. Politicienii sunt pe Facebook întinşi la soare, artiştii se concep în eprubeta mediului virtual, toată ţara e o floare deschisă ce se lăfăie în bătaia mirobolantului Facebook. Toata ţara e un Facebook. Luăm una postare cu un anume eveniment, cultural, de socializare faţă în faţă, ce fel şi gen doriţi şi numărăm numărul celor care virtual anunţă că vor fi în sală la ora şi data stabilită. Tragem linie în ziua evenimentului şi în mod cert ne dă cu virgulă, adicătelea numărul de like-uri bate net numărul de spectatori. Pe de altă parte, n-am văzut cu ochii mei, dar mi-a ajuns la urechi că în caz de decese, Doamne apără şi păzeşte, se anunţă tot pe numitul Facebook ora priveghiului, iar la anunţuri mortuare se dau like-uri. Asta e deja dincolo de imaginaţie. Păi cum sună, fraţilor, a murit cutare, îi tragem nişte like-uri? La o primă vedere, nenea Facebook este un fel de înţelepciune populară întruchipată sub forma unui rezervor virtual, adică, adună şi bune şi rele, pune laolaltă şi proşti şi deştepţi, este un formator dar şi un deformator de opinie. O fi bine, o fi rău? Nu ştiu, dar face parte din realitate. Iar pentru cei care încă se mai întreabă: da, era viaţă şi înainte de Facebook, este viaţă şi cu el şi cu siguranţă va fi şi după el.
