Salvatorii „fără de arginţi“, în luptă cu timpul

De aproape de doi ani de zile, medieşeanul Marius Ionescu lucrează cot la cot cu asistenţii şi medicii de la Ambulanţă, în mod voluntar. Din pasiune şi dorinţa de a învăţa cât mai mult pentru a salva vieţi, medieşeanul vine la program în ture de câte 12 ore, trei zile pe săptămână, fără să primească niciun salariu.

Autor: Milu OLTEAN

În branşa lucrătorilor de la Serviciul de Ambulanţă, timpul trece altfel decât în alte domenii. Asta pentru că orice secundă se comprimă într-un aşa-zis „timp de aur“, când echipajele sunt contracronometru pentru salvarea vieţilor. Pe de altă parte, medicii de pe Ambulanţă sunt de multe ori primii la faţa locului şi cei care de multe ori stabilizează pacienţii care mai apoi sunt ajung la spital, fiind preluaţi şi trataţi de medicii de specialitate. Salvatorii de vieţi rămân de multe ori în umbră, iar pacienţii uită se le mulţumească şi celor care au fost primii caz la caz şi le strâng mâna doar doctorilor. Alături de echipajul Serviciului de Ambulanţă se află şi tineri voluntari care ajung cu dăruire şi pricepere la intervenţii.

Paramedic pe elicopter

Marius Ionescu are 32 de ani şi este în anul III la şcoala postliceală sanitară „dr. Alexandru Balin“ din Mediaş. Dacă l-ai fi întrebat la terminarea liceului ce vrea să facă, Marius ţi-ar fi spus direct că vrea să urmeze Politehnica, fiind interesat de roboţii industriali şi aeronave spaţiale. Numai că nu aduce anul ce aduce ceasul. Pentru a face bani pentru facultate, medieşeanul şi-a încercat norocul în străinătate şi aşa a găsit un contract în Marea Britanie. „Am prins un contract pe vapor în Irlanda, acolo a fost un accident naval, m-am implicat, am avut reacţie, iar cei de acolo m-au remarcat. A fost un test pe care l-am trecut, iar mai apoi cei de acolo mi-au propus să fac un curs de specialitate. M-au pregătit pentru intervenţii rapide pe elicopter. Vreme de trei ani am lucrat alături de un echipaj pe un elicopter Dolphin, iar când s-a terminat contractul m-am întors în România“, ne-a povestit medieşeanul. Era clar că nu mai putea să aleagă alt drum, aşa că s-a apucat de şcoala sanitară din oraş.

Voluntar la Ambulanţă 

Din primele săptămâni de şcoală şi-a dorit să facă practică la Serviciul de Ambulanţă. S-a învârtit câteva zile pe scările de la Ambulanţă, iar mai apoi a fost pus la treabă. Ioan Emanuel Olariu-Moise, formator de personal la Serviciul Ambulanţă Mediaş, îşi aduce aminte cum era Marius în primele zile. „Am mai avut câteva cazuri izolate de voluntari, dar de vreo patru ani cred că voluntariatul a luat amploare la noi. Cei mai mulţi sunt practicanţi de la şcoala sanitară, am avut chiar şi o elevă de 17 ani pentru care a trebuit să obţinem acordul părinţilor. Anul acesta am avut 14 voluntari, patru dintre aceştia fiind mai des alături de noi. Sunt şi voluntari care acum sunt studenţi la medicină şi care mai vin să ne ajute din când în când. Marius e singurul voluntar care a venit în mod constant la serviciu de aproape doi ani. Îmi aduc aminte că era mai emotiv în primele zile şi l-am adunat oarecum de pe scările de la noi. L-am luat la intervenţie şi am văzut că are stofă“, ne-a povestit Emanuel. Marius spune că niciodată nu s-a gândit la vreo recompensă materială. „Pentru mine e o mare pasiune şi o satisfacţie profesională. Învăţ o serie de lucruri care-mi vor fi de folos pe viitor şi mă simt excelent de fiecare dată când sunt alături de cei care salvează o viaţă. Nu m-am gândit niciodată la bani, ci doar la faptul că pot să ajut şi să acumulez cât mai multă experienţă“, a mărturisit el.

Formă fizică şi nervi de oţel

Deşi are doar 40 de ani, Emanuel este printre cei mai vechi angajaţi de la Serviciul de Ambulanţă Mediaş. Acesta spune că pentru a fi acceptat în rândul voluntarilor nu trebuie să fii neapărat elev al postlicealei sanitare, ci trebuie să fii pasionat. Dincolo de toate, trebuie să fii conştient că te înhami la riscuri biologice, agresiuni fizice şi verbale, accidente şi tot soiul de cazuri. „Condiţia esenţială e să ai forţă fizică şi psihică, pentru că sunt momente de stres şi adrenalină. Voluntariatul e un fel de sport extrem cu ştiinţa de rigoare. În primele zile, voluntarul trebuie să cunoască dotările autospecialei, să fie prompt şi să aibă viteză de reacţie, dar mai ales sânge rece. Mai apoi urmează învăţarea protocolului de urgenţă BLS („Basic Life Support“), adică protocolul de urgenţă de menţinere a vieţii, reguli de prim-ajutor până la venirea echipajului specializat. Cei care se şcolarizează învaţă şi procedura ALS („Advanced Life Support), proceduri legate de chimism, aparatură, medicaţie, manevre“, ne-a explicat „veteranul“. Voluntarii şi practicanţii nu au voie să execute nimic singuri, ci doar în compania echipei de intervenţie. „Voluntarii nu au voie să intervină singuri, nu au voie nici măcar în autospecială fără să fie supravegheaţi. Voluntarii sunt două mâini în plus, întotdeauna binevenite, care ne ajută să înjumătăţim timpul de reacţie. În situaţii limită, e vital orice om care poate să-ţi aducă ceva ce ai nevoie“, completează el.

De la fracturi la accidente

Marius Ionescu spune că de când e voluntar la Ambulanţă a văzut destule cazuri, de la tăieturi groaznice şi până la comă hipoglicemică sau stop cardio-respirator. „Experienţa pe care o acumulez aici este extraordinară. Ai multe de învăţat şi ai ocazia să te întâlneşti cu tot felul de cazuri. Având în vedere că sunt în ultimul an de şcoală postliceală, îmi doresc să mă angajez aici. Sau poate voi pleca iarăşi în străinătate cu un contract. Am multe amintiri, iar dincolo de ele, mă bucur că am avut ocazia să merg la o serie de cursuri de specializare şi formare profesională. Una din amintirile proaspete le am din vara acestui an, pe drumul către concertul Roger Waters de la Bucureşti. Pe Valea Oltului eram în coloană şi a fost un accident. Am coborât şi am intervenit pe trei răniţi, i-am spălat, i-am pansat. Am lucrat circa o oră, oamenilor de pe Ambulanţă le-am spus că sunt voluntar. Mă bucur că am ştiut ce şi cum să fac“, susţine tânărul.

Experienţe inedite

Olariu-Moise Ioan Emanuel este convins că experienţele de la Ambulanţă sunt utile pentru voluntari, pentru că-i învaţă să reacţioneze şi să intervină în tot felul de situaţii, chiar şi pe cei care nu vor urma o carieră medicală. „Eu obişnuiesc să-şi numesc pe practicanţi «cei aleşi». De fapt, ei se autoaleg. Cine are vocaţie rămâne printre noi, cine nu, pleacă. Au fost şi cazuri în care le-am spus practicanţilor să se gândească la altceva, deoarece nu poţi să iei după tine oameni care clachează în anumite situaţii. Tu trebuie să ai grijă de pacient, nu şi de omul din echipa ta. Experienţele sunt complexe, sunt cazuri din cardiologie, ginecologie, interne, de multe ori pleci şi nu ştii ce vei vedea. Am o relaţie foarte bună cu practicanţii, îi ajut să înveţe şi să facă tot ce se poate pentru ca pacientul să se simtă în siguranţă. De multe ori par fără inimă, dar trebuie să-ţi controlezi emoţiile. Cel mai important e să reuşeşti să fii un roboţel, să ai sânge rece. Emoţiile sau compasiunea nu au loc, înaintea lor trebuie să ai luciditate şi viteză de decizie“, conchide Emanuel.