vineri, 13 septembrie 2013

Publicat la 9/13/2013 03:09:00 p.m. de Redacţie

Vizită ministerială în judeţ

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a vizitat mai multe obiective din situl Natura 2000 aflate în județele Sibiu, Mureș și Brașov, pentru a identifica nevoile comunităților în problemele de mediu și pentru a propune soluții unora dintre acestea.


„Studiem posibilitatea ca stația de epurare inaugurată de Prințul Charles și realizată de Fundația Mihai Eminescu Trust să fie replicată în alte comunități, în special în cele din siturile Natura 2000. Pare un model foarte ingenios și, în același timp, foarte prietenos cu mediul, care ar putea deveni o soluție pentru localitățile rurale care nu au au avut posibilitatea să acceseze fonduri europene sau să găsească soluții convenționale pentru tratatrea apelor uzate“, a apreciat ministrul, în cadrul vizitei la Viscri.

Model ecologic

Stația de epurare din Viscri presupune tratarea apelor uzate produse de 120 de gospodării din sat, dar și de instituțiile sociale și unitățile turistice din localitate, printr-un procedeu ecologic. Este o stație de epurare în trei trepte, cu lagune, în care procesul de tratare a apelor uzate este realizat cu ajutorul bacteriilor. Colectarea se face gravitațional, fără să fie nevoie de pompe și consum electric. Singura contribuție financiară a cetățenilor racordați la o astfel de stație este taxa modică pentru branşare. Ministrul Rovana Plumb a discutat cu reprezentantele Mihai Eminescu Trust despre posibilitatea extinderii colaborării pe proiectele care sprijină conservarea mediului și pentru creșterea responsabilității membrilor comunităților față de conservarea ecosistemului rural. (A. L.)
    Trimite prin e-mail