Se vorbeşte mult despre performanţă şi despre stimularea ei. Se face poate prea mult pentru unii, prea puţin pentru alţii, iar de multe ori echitatea este doar o expresie bună de folosit, dar nu de aplicat. Mediaşul are bani de dat copiilor care fac performanţă, iar acesta este un lucru îmbucurător, care poate fi unul dintre mobilele care să împingă spre performanţă. Cine ia banii, cum îi ia?
 |
| Milu OLTEAN |
Municipalitatea şi-a făcut un obicei din a-i premia cu o sumă de bani, la sfârşitul anului, pe tinerii medieşeni care obţin performanţe notabile la diferite concursuri, fie în cadrul învăţământului, fie pe plan sportiv. Frumos şi onorant, pentru că efortul şi munca trebuie să fie răsplătite. Pe de altă parte, de fiecare dată s-au născut o serie de neajunsuri, din cuantificarea performanţelor. Să spunem că se acordă premii câştigătorilor de concursuri care dovedesc cu diplomă clasarea pe podium. În acest caz, câştigătorii unui loc III la un concurs interjudeţean de dans se pot prezenta frumuşel şi pot primi un premiu, în defavoarea unui elev care, să spunem, a obţinut locul 8 la olimpiada internaţională de fizică, chiar dacă a fost singurul român prezent la concurs. Putem merge mai departe şi, în virtutea aceluiaşi fapt, să acordăm un premiu de aceeaşi valoare unui câştigător la un cros local şi unui campion naţional la karate sau unui câştigător al olimpiadei naţionale de limba şi literatura română. Iar anomalii au fost. Tocmai de aceea, e necesar ca performanţa să fie decelată şi apreciată la justa ei valoare, iar acest lucru se întâmplă dacă o raportăm la ceva. Reperul, în cazul copiilor, este reprezentat de anumite normative existente la Ministerul Educaţiei. Pe de altă parte, este logic şi un punct de vedere potrivit căruia stimulezi practicarea unui sport sau obţinerea unor rezultate mai bune la învăţătură dacă măreşti aria de premiere. Recent, aleşii locali au avut o dispută legată de acordarea de premii pentru obţinerea de rezultate deosebite, iar discuţiile s-au lăsat captive între două coordonate, a criteriilor care clasifică performanţa şi a ariei de recompensă. Iar rezultatul a fost că e nevoie de o dezbatere publică pentru a se lua o decizie asupra criteriilor de premiere. Fără niciun fel de răutate, dar de mulţi ani încoace nu i-am simţit deloc amatori pe medieşeni de dezbateri publice, indiferent de motive, aşa că n-am niciun fel de încredere că şi în acest caz va fi la fel. Sala goală sau populată de câţiva vajnici pensionari care nu prea ştiu despre ce e vorba. Chestiunea mi se pare oarecum complicată, pentru că e greu să vorbeşti de echitate într-o societate în care exemplele nu sunt deloc încurajatoare, iar popularitatea se măsoară în numărul de vizualizări pe YouTube şi numărul de like-uri pe Facebook. Şi totuşi. Cred că se pot face anumite concesii când vine vorba de numărul premiilor, de stimularea celor care vor să facă performanţă, dar în acelaşi timp e imperios necesar ca performerii să fie identificaţi şi răsplătiţi aşa cum se cuvine pentru eforturile lor. Pentru că, oricum am lua-o, titlul de „campion pe sate“ păleşte în faţa unui loc între cei mai buni tineri fizicieni din România, iar aici e de datoria aleşilor locali să ia o decizie, chiar dacă nu-i obligă nimeni să acorde premii. Dar dacă tot o fac, n-ar strica să încurajeze într-adevăr spiritul competitiv şi valoarea. Aruncatul măslinei peste gard poate fi un sport practicat de trei inşi, iar cel mai bun dintre ei poate fi premiat. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să-i dai Cezarului ce-i al Cezarului. Adică celui care munceşte serios şi cu stăruinţă.
