joi, 19 septembrie 2013

Publicat la 9/19/2013 10:43:00 a.m. de Anonim

Din cauza băuturii, un şofer medieşean a provocat o tamponare în lanţ

Un medieşean în vârstă de 37 de ani este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a  unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Biroul de presă al IPJ Sibiu a anunţat, în această dimineaţă, că şoferul medieşean a fost implicat, azi-noapte, în jurul ore 23.30, într-o triplă tamponare pe str. Gării din municipiul Mediaş. Poliţiştii Biroului Rutier Mediaş care s-au deplasat la faţa locului au identificat conducătorul auto responsabil de avarierea celor trei vehicule, stabilind totodată, faptul că acesta avea o alcoolemie de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
"În vederea prevenirii accidentelor rutier, poliţiştii rutieri vă recomandă: deplasarea cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi trafic; păstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de vehicululele care circulă înainte, pentru a se putea opri în condiţii de siguranţă, atunci când acestea frânează brusc; efectuarea manevrelor de depăşire numai după o atentă asigurare; respectarea semnalelor poliţiştilor rutieri; este extrem de important ca pe vreme ploioasă să se adopte o manieră calmă de conducere, un regim de viteză scăzut, adaptat permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare", a precizat inspectorul principal Luciana Balteş, purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu. (A. L.)

    Trimite prin e-mail