vineri, 27 septembrie 2013

Publicat la 9/27/2013 08:07:00 p.m. de Anonim

Baschet: calificarea se joacă în Oltenia

Formaţia lui Marcel Ţenter îşi apără trofeul, mâine, la Târgu-Jiu.


Autor: Alex PÎNTEA

Echipa de baschet Gaz Metan Mediaş a învins cu 85-84 Energia Rovinari, în manşa I a turului inaugural din Cupa României. Partida a fost una echilibrată, iar scorul strâns face ca echipa calificată în faza următoare a competiţiei să se decidă în manşa retur programată la sfârşitul acestei săptămâni.

Meci echilibrat

Gaziştii au câştigat primul sfert cu 22-15, însă formaţia vizitatoare a reuşit să ţină aproape în permanenţă. În aceste condiţii, la pauza mare avantajul gazdelor a fost de un singur coş. În debutul sfertului al treilea, jucătorii lui Marcel Ţenter s-au desprins la 10 puncte, însă Energia a avut şi de această dată răspuns. Actul decisiv a fost unul echilibrat, ambele formaţii reuşind să înscrie câte 21 de puncte. În aceste condiţii, partida s-a încheiat cu victoria la limită a gazdelor, scor 85-84.

Greşeli în apărare

La finalul primei manşe a dublei cu Energia, tehnicianul Gazului Metan a explicat că jucătorii săi au comis o serie de greşeli în defensivă. Marcel Ţenter a mai recunoscut că, pentru o calificare în faza următoare a competiţiei, echipa trebuie să joace mult mai bine la Târgu-Jiu. „Pe faza defensivă am făcut foarte multe greşeli şi, deşi ştiam că în tranziţie ofensivă Rovinariul este foarte periculoasă, în special în sfertul patru au avut câteva coşuri extrem de uşoare, care le-au dat aripi şi le-au dat posibilitatea să revină în joc. Suntem la jumătatea acestei serii. Nu sunt foarte mulţumit de cum am jucat, mă bucur însă că am câştigat, pentru că orice punct în plus este valoros. Pentru a ne califica, trebuie să jucăm mult mai bine la Târgu-Jiu“, susţine Ţenter.

Totul sau nimic

De partea cealaltă, tehnicianul Energiei a explicat că formaţia sa a făcut un joc bun, însă mai sunt lucruri de pus la punct. În opinia lui Florin Nini, la Târgu-Jiu va fi un meci de totul sau nimic. „A fost un meci bun pentru noi, în care am început să jucăm ca o echipă, în sensul că ştim cum să temperăm jocul, când să accelerăm… Mai sunt multe lucruri de pus la punct în apărare, apărarea individuală ne-a creat câteva dezavantaje, am greşit uşor pe unu la unu, am primit puncte uşoare, însă în acelaşi timp am şi avut maturitatea şi inteligenţa de a reveni în joc de fiecare dată când adversarul s-a desprins. La Târgu-Jiu va fi un meci pentru totul sau nimic“, a conchis antrenorul oltenilor.
    Trimite prin e-mail