marți, 6 august 2013

Publicat la 8/06/2013 09:36:00 a.m. de Anonim

Medieşeanul Roland Hermann plănuieşte să „adopte“ o clinică din Africa


Stomatologul medieşean Roland Hermann vrea să transforme o clădire nefolosită din Namibia într-o clinică medicală. Acesta a fost recent în sud-vestul Africii şi va merge din nou, la toamnă, pentru a transporta echipamente şi consumabile. Visul său este ca, în viitorul apropiat, să existe un program anual cu mai mulţi medici care să activeze în respectiva clinică. În ultimii opt ani, Hermann a mai participat la expediţii umanitare în Guyana, Nepal şi Ciad.


Monitorul de Mediaş: Pe unde te-au mai purtat paşii, în ultimii ani, în misiunile tale de ajutorare a semenilor?
Roland Hermann: În 2012 am fost în Ciad, am fost acolo aproximativ trei luni, iar ultima dată, anul acesta, din 13 mai până pe 10 iunie am fost în Namibia. Am fost pentru prima dată în Namibia anul acesta şi plănuiesc să mă întorc chiar anul acesta.

Monitorul de Mediaş: De ce vei merge din nou în Namibia?
Roland Hermann: În mai-iunie, cel care a organizat expediţia mi-a şi plătit biletul de avion, iar banii hotărâsem să îi ţin pentru o altă expediţie în Ciad. Acolo însă nu s-au rezolvat deocamdată nişte probleme administrative şi logistice. Cu banii pe care i-am economisit am decis să mă întorc în Namibia. Motivul este simplu: acolo nu este nici măcar un spital. În Ciad era un spital. În Namibia, în zona în care am fost, este doar o şcoală făcută tot de nişte români care sunt acolo de vreo cinci ani. Ei au făcut şi o clinică unde, poate o dată pe an, dacă erau norocoşi, mai venea şi un doctor sau un asistent, iar în rest stă nefolosită. Este o clădire care poate să găzduiască chiar şi o sală de chirurgie, o sală de operaţie, un salon şi un cabinet de consultaţii. Clădirea aceasta oarecum stă degeaba acolo şi mă bate gândul să o adopt eu, chiar dacă nu o să pot să stau tot timpul acolo. Pregătesc diferite echipamente şi consumabile pe care să le duc şi să fie acolo.

Monitorul de Mediaş: O să pleci pentru o perioadă mai lungă?
Roland Hermann: De plănuit am plănuit doar o lună de zile, dar, dacă este nevoie, mă gândesc să îmi prelungesc şederea. Am deja colegi care s-au anunţat că vor să vină la anul şi mă bate gândul să fac o agendă şi cumva să îi conving pe cei care s-au anunţat să vină la o distanţă măcar de două luni între ei, astfel încât să fie acoperit tot anul şi, poate, cine ştie, într-o zi va fi chiar un spital funcţional acolo. Dacă voi reuşi să găsesc finanţare pentru asta, eu sper tare mult să atrag rezidenţi acolo, numai că, în cazul acela, va trebui să găsesc o modalitate de a-i finanţa, dar şi să rezolv recunoaşterea rezidenţiatului acolo. Anumite părţi din rezidenţiat ar putea fi rezolvate şi atunci nu ar pierde nici timp şi ar fi o posibilitate de a vedea lumea.

Monitorul de Mediaş: Cum convingi medici rezidenţi să vină cu tine?
Roland Hermann: Să ştii că au fost medici rezidenţi cu mine şi au făcut treabă foarte bună, deşi au venit în timpul lor liber. Au venit făcând un sacrificiu acolo, a fost suficient să le prezint câteva cazuri de acolo. Ceea ce îi împiedică este recunoaşterea rezidenţiatului, în primul rând, şi cred că, în al doilea rând, banii. 

Monitorul de Mediaş: Ai fost foarte mediatizat. Nu au existat mai multe reacţii pozitive, oameni care au dorit să ajute la rândul lor sau să vină în campaniile pe care le-ai organizat?
Roland Hermann: Ba da, este cu siguranţă o îmbunătăţire, în schimb felul în care abordez eu această „pătrăţică“ de voluntariat şi de proiect umanitar încă nu reuşeşte să-şi dovedească fezabilitatea. Probabil că ne trebuie un timp, nu doar nouă, românilor, ci în general societăţii care s-a globalizat acum, să vadă şi în freelanceri o soluţie. Majoritatea preferă să doneze fonduri organizaţiilor mari cum ar fi „Médecins Sans Frontières“ sau „Flying Doctors“. Încă nu văd rostul freelancerilor, deşi, în jurnalism cel puţin, aceştia sunt foarte cotaţi şi apreciaţi. Poziţia mea, ca şi fel de abordare, încă este în faşă. Nu atrage. Însă, oricum, vreau să le mulţumesc tututor celor care s-au alăturat fie prin 2%, fie prin diferite sume donate. Au contribuit la binele acestor oameni şi au înţeles că tot ceea ce este pus deoparte de mine sau de alţii intră într-un procent foarte mare, de peste 90%, direct la beneficiari. 

Monitorul de Mediaş: De ce nu ai ales să te alături unei organizaţii mai mari?
Roland Hermann: M-aş fi dus la „Médecins Sans Frontières“, dar ei nu au un departament de medicină dentară. Se ocupă de problemele majore şi urgente, la care au adăugat un departament de moaşe. Sunt şi medici dentişti fără frontiere, dar este o organizaţie destul de mică şi destul de „palidă“.


Monitorul de Mediaş: Nu ţi-e greu să stai aşa mult timp departe de casă, la mii de kilometri distanţă?
Roland Hermann: Mie îmi este uşor să mă simt acasă oriunde, pentru că acasă sunt doar eu, încă nu sunt legat de familie, de copii, de diferite responsabilităţi. M-am trezit întrebându-mă pe mine şi pe un prieten cu care eram în Guyana Britanică, undeva în junglă: doar eu mă simt acasă, oare este în regulă? Şi-a dat seama că şi el se simte, eram amândoi relaxaţi, ca şi cum acolo ar fi fost locul nostru dintotdeauna. Poate că trebuie să ne naştem mai predispuşi să ne simţim acasă oriunde.

A consemnat Alex PÎNTEA
    Trimite prin e-mail