vineri, 21 iunie 2013

Publicat la 6/21/2013 02:37:00 p.m. de Redacţie

Prieten al Mediaşului: Günther Trost a fost omagiat post-mortem de către municipalitatea medieşeană

Günther Trost, fostul coordonator al Asociaţiei Ordinul Ioaniţilor din Schlüsselfeld, Germania, a primit o diplomă de excelenţă pentru întreaga sa activitate desfăşurată în ajutorul municipiului Mediaş. Acesta a sprijinit, de-a lungul anilor, activitatea instituţiilor de asistenţă socială din oraş.


Autor: Alex PÎNTEA

Schimbările politico-sociale de după 1990 au avut ca rezultat şi apariţia unei clase sociale neadaptate, victimă a tranziţiei. Oameni rămaşi fără un adăpost, fără o asistenţă medicală minimală, deseori vârstnici sau bolnavi, au ajuns în stradă, fără posibilitatea de a reveni singuri la o viaţă normală. Omenia ne obliga să îi ajutăm, indiferent de motivele care au condus la situaţia lor. Mulţi au gândit aşa şi au căutat diferite modalităţi de exprimare a solidarităţii umane, a înţelegerii suferinţei în care se află omul de alături.

Aproape de semeni

Aşa a gândit şi Günther Trost, cel care a făcut prima sa vizită în Mediaş în iarna anului 1990. Consilier local în oraşul german Schlüsselfeld şi director executiv al Ordinului Ioaniţilor, acesta a rămas apoi un prieten fidel al oraşului nostru, unde a revenit de două-trei ori în fiecare an. De-a lungul timpului, la Centrul de Tranzit au fost donate importante cantităţi de alimente cumpărate din Mediaş. Ulterior, după înfiinţarea Unităţii de Asistenţă Medico-Socială, au fost donate diferite obiecte necesare funcţionării, dar şi alimente. O altă instituţie sprijinită de Trost prin intermediul Asociaţiei Ioaniţilor a fost şcoala specială cu internat de pe strada Piscului. De fiecare dată, Günther Trost a fost prezent, iar când era întrebat de ce face toate aceste lucruri, se mulţumea să zâmbească. Mai târziu a explicat că este suficient să te bucuri de prezenţa unui prieten, fără a-l întreba a câta oară îţi deschide uşa sau motivul pentru care te vizitează.


Merite recunoscute

În luna aprilie a acestui an, generosul cetăţean german a plecat în lumea celor drepţi. Însă, la începutul acestei săptămâni, municipiul Mediaş a primit vizita unei delegaţii din Germania. Cu această ocazie, Maria Minea, secretarul municipiului Mediaş, le-a înmânat oaspeţilor străini o diplomă care să amintească de omenia celui ce a fost Günther Trost. „A fost înmânată o diplomă de excelenţă post-mortem domnului Günther Trost pentru întreaga activitatea caritabilă desfăşurată în beneficiul municipiului Mediaş. Prin activităţile desfăşurate de acesta se numără sprijinirea persoanele aflate în dificultate din cadrul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială, Spitalului Municipal şi şcolii speciale cu internat. Diploma a fost înmânată doamnei Heidi Henz, care a fost alături de domnul Günther Trost în toate acţiunile umanitare desfăşurate în oraşul nostru, care de altfel va continua acţiunile caritabile începute acesta şi, de asemenea, va desfăşura noi acţiuni“, a precizat Raluca Filip, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş.

Citiţi mai multe în ediţia tipărită a ziarului.
    Trimite prin e-mail