duminică, 9 iunie 2013

Publicat la 6/09/2013 04:17:00 p.m. de Anonim

Donaţie la spital

Compartimentul de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Mediaş este dotat, de câteva zile, cu o uşă de intrare prevăzută cu senzori. Dispozitivul a fost donat instituţiei sanitare de către o important societate comercială din municipiul Mediaş, după ce grupul „I Love Mediaş“ a demarat o campanie pe internet cu scopul de a strânge cei 4.000 de euro necesari achiziţiei. „Construcţia acestei uşi culisante cu senzor pentru Serviciul de Primire Urgenţe a fost o dorinţă pe care am menţionat-o de mai mulţi ani de zile. S-au implicat şi persoane particulare, însă ajutorul cel mai mare a venit din partea domnului Florin Stancu, managerul societăţii Konsta Splendid“, a precizat Bogdan Burghelea, managerul Spitalului Municipal Mediaş. (A. P.)
    Trimite prin e-mail