vineri, 24 mai 2013

Publicat la 5/24/2013 01:45:00 p.m. de Anonim

Ultimul „tren“ din Liga I


Vine Rapidul! Gaz Metan Mediaş dispută, în această seară, ultima partidă oficială pe teren propriu din actualul sezon.


Autor: Alex PÎNTEA

Formaţia lui Gheorghe Mulţescu primeşte vizita Rapidului, echipă care nu a primit licenţa şi nu va putea evolua sezonul viitor în Liga I. În cazul unui succes, alb-negrii ar depăşi echipa din Giuleşti în clasament, în condiţiile în care cele două combatante sunt despărţite în momentul de faţă de un singur punct, Gaz Metan având 44 de puncte, iar FC Rapid – 45.

La extreme


Dan Roman a fost eliminat la Iaşi
Partida din această seară, care va începe la ora 22, aşează faţă în faţă două echipe cu un moral complet diferit. Pe de o parte, gaziştii au câştigat deplasarea de la Iaşi cu scorul de 2-0, în timp ce giuleştenii au pierdut fără drept de apel, scor 4-1, pe teren propriu, cu Universitatea Cluj. În aceste condiţii, Mediaşul vrea toate cele trei puncte puse în joc. Reuşita i-ar da dreptul să mai spere la ocuparea poziţiei a şaptea la finalul campionatului, obiectiv stabilit înainte de startul sezonului de conducerea clubului.

Înfrângere în tur

În turul campionatului, Gaz Metan Mediaş a pierdut partida disputată în Giuleşti. Alb-negrii au condus la momentul respectiv prin golul marcat de Eric de Oliveira în prima repriză, însă „feroviarii“ au întors meciul în doar trei minute şi s-au impus, în cele din urmă, cu scorul de 2-1. De menţionat este faptul că Gazul a avut un om în plus în ultimul sfert de oră, atunci când s-au marcat cele două goluri ale Rapidului.

Victorie în zece oameni

Etapa trecută, programată luni seara, formaţia lui Gheorghe Mulţescu a învins cu 2-0 în deplasare la Iaşi, cu toate că a jucat o repriză şi jumătate numai în zece oameni. Eric de Oliveira - din lovitură de pedeapsă - şi Alex Munteanu au marcat golurile victoriei grupării de pe Târnava Mare. Gazul a deschis scorul în minutul 16. Dan Roman a fost faultat în careu, centralul a indicat punctul cu var, iar brazilianul Eric de Oliveira a înscris. Peste doar şase minute, Roman a văzut direct cartonaşul roşu, pentru o talpă, însă cei care au înscris apoi au fost tot gaziştii. Eric l-a găsit excelent pe Munteanu, care a majorat avantajul. La un sfert de oră de la reluarea jocului, moldovenii au beneficiat de o lovitură de pedeapsă, însă Onofraş a şutat peste poarta lui Pleşca.
    Trimite prin e-mail