vineri, 3 mai 2013

Publicat la 5/03/2013 08:43:00 a.m. de Anonim

Ţuru. Tradiţia continuă

 
Sute de medieşeni sunt aşteptaţi în duminica Paştilor la un joc străvechi. Terenul va fi o stradă în pantă din cartierul Olga Bancic.


Autor: Alex PÎNTEA


Cu ocazia sărbătorilor pascale, în multe zone ale ţării, tradiţiile vechi de sute de ani se mai păstrează încă. După slujba de Înviere, în cartierul Olga Bancic, în fiecare an, se organizează un joc de echipă numit ţuru, ale cărui reguli sunt asemănătoare cu cele ale oinei. Manifestarea din acest an va fi organizată de Asociaţia Culturală „Mediaşul Nostru” şi Primăria municipiului Mediaş. La final, cea mai bună echipă va primi cupa destinată învingătorului.

Joc de echipă

Ţuru este un joc în exclusivitate de cartier ce se desfăşoară în municipiul Mediaş din anul 1850. În cartierul Olga Bancic, puţin mai sus de Valea Moşnei, în fiecare an, de Sfintele Paşti, se adună jucători şi spectatori care se delectează timp de două-trei ore, până la masa de prânz, cu un joc asemănător cu jocul naţional de oină. Ţuru se desfăşoară pe o stradă în pantă ce reprezintă terenul de joc. De multe ori, mingea trimisă cu putere se izbeşte de ţigle, obloane, stâlpi, poposeşte în grădini, dar nimeni nu se supără. În acest joc câştigă echipa care stă cel mai mult la bătaie. La finalul partidei cei care au participat la joc au gustat din cozonaci şi celelalte mâncăruri specifice sărbătorii Paştelui.

Participare numeroasă

Manifestarea organizată de Asociaţia Culturală „Mediaşul Nostru” şi Primăria Mediaş s-a bucurat an de an de o participare extrem de numeroasă. La ţuru sunt aşteptaţi să participe peste 1.000 de persoane, în calitate de spectatori sau jucători. Duminică dimineaţa, alături de sutele de medieşeni veniţi din toate cartierele municipiului, vor fi prezente oficialităţi locale, conducători de instituţii şi alţi invitaţi. „A devenit o tradiţie pentru noi organizarea jocului de ţuru. Este un joc preluat din bătrâni şi se organizează anual, în duminica Paştelui”, explică organizatorii.

Oină pe Stejarului

Manifestările tradiţionale de Paşti vor debuta tot în cartierul Moşnei, pe strada Stejarului. Câteva zeci de persoane vor participa la un joc de oină, o altă tradiţie veche de peste 40 de ani.
    Trimite prin e-mail