duminică, 12 mai 2013

Publicat la 5/12/2013 10:38:00 a.m. de Anonim

Săptămâna Voluntariatului la Mediaş

În perioada 13-19 mai este organizată, la nivel naţional, Săptămâna Voluntariatului. Centrul de Voluntariat din municipiul Mediaş a pregătit trei campanii de anvergură. Cu aceeaşi ocazie, asociaţia „Mediaşul pentru Cultură”, în parteneriat cu Centrul de Recuperare şi Reabilitare a persoanelor cu Handicap Mediaş, va organiza alte trei evenimente.


Autor: Alex PÎNTEA 

Centrul de Voluntariat Mediaş organizează, începând de luni, o campanie specială. Intitulată „Pic cu pic se-adună viaţa!”, aceasta are ca scop recrutarea de donatori de sânge. „Companiile şi instituţiile din municipiu sunt aşteptate să se înscrie pentru donare de sânge. Beneficiile culese în urma acestei campanii vor face obiectul unor donaţii către cazurile defavorizate ale comunităţii noastre”, a anunţat Maria Gina Toma, coordonatorului Centrului de Voluntariat. Campania se va desfăşura în perioada 13-19 mai, între orele 8.00 şi 15.00, la sediul din Piaţa Regele Ferdinand I, nr. 1. Cea de-a doua campanie se numeşte „VOL-hour”, iar în cadrul ei, Centrul de Voluntariat Mediaş le va împărtăşi elevilor din instituţiile de învăţământ locale informaţii şi programe de voluntariat sub forma orelor de diriginţie. „Centrul de Voluntariat Mediaş va împărtăşi elevilor din instituţiile de învăţământ locale informaţii, programe de voluntariat sub formă de module de training susţinute de către persoane acreditate şi specializate în domeniile asistenţă socială, psihologie şi formare profesională. Odată parcurse aceste module, cei înscrişi vor primi certificate de participare, iar cei interesaţi vor avea şansa de a se înscrie ca voluntari în programele centrului nostru”, a mai precizat Toma. „VOL-hour” se va desfăşura în şcolile din oraş în perioada 13-17 mai.

ONG-urile, în centrul atenţiei 

Cea de-a treia campanie organizată de către Centrul de Voluntariat a fost intitulată „Năşeşte un ONG“. Scopul său este acela de a le arăta diferitelor companii din oraş că organizaţiile non-guvernamentale trebuie văzute ca pe nişte parteneri. „Este vorba de un workshop la care vor participa instituţii, companii, filiale şi subfiliale ale unor multinaţionale. Vor fi prezentate şi dezbătute subiectele fiscale şi financiare ale implicării companiilor în campaniile sociale”, a mai spus Toma. Evenimentul se va desfăşura miercuri, 15 mai, la sediul Centrului de Voluntariat.


Trei acţiuni 

Alte trei acţiuni de voluntariat se vor desfăşura la sediul Centrului de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Mediaş. Organizatorul este Asociaţia „Mediaşul pentru Cultură”. Astfel, sub genericul „Punctul pe I: Implicare şi impact în comunitate”, se vor desfăşura în perioada 13-19 mai câteva ateliere de terapie prin lectură, muzică şi joc. Sub genericul „Plantăm zâmbete verzi”, voluntarii vor realiza în curtea centrului o grădină, plantând diferite răsaduri. Apoi, în cadrul acţiunii „Oamenii din comunitatea ta”, zece voluntari îi vor fotografia pe beneficiarii centrului, vor scrie despre ei şi vor realiza un film. Fotografiile vor fi expuse în cadrul unei expoziţii şi vor fi prezentate factorilor de decizie din oraş.



    Trimite prin e-mail