Ne-au impus norme, regulamente şi reguli, ne-au împuiat capul cu o grămadă de interdicţii, restricţii şi tipare. Ne-am conformat sau nu. Au trimis delegaţii, au impus standarde, au clămpănit şi au blestemat. Am acceptat sau nu. Europenii se reped ca ulii să sfârtece un ultim bastion al decenţei românului, o ultimă redută care sfârâie pe grătare: mititelul românesc. Vai de capul nostru. Cum ar zice badea Gheo din bancurile cu ardelenii “no, păi, tăte pân-la mic!”.
 |
| Milu OLTEAN |
Am înţeles, porcul nu se mai taie, ci se asomează, să nu sufere dragul de el, după ce tot anul s-a îmbuibat cu resturile de mâncare de la mesele domneşti. Bun, zis şi făcut. Găinile, drăguţele de ele, cică se stresează al naibii dacă n-au loc suficient să-şi cotcodăcească vremea şi să facă ce ştiu ele mai bine, ouă. Rezultatul au fost norme europene şi reguli clare în privinţa suprafeţei cuibarelor. D-apoi nici ţuiculiţa noastră cea de toate zilele nu se mai face ca pe vremea bunicilor, ci musai trebe făcută în recipiente speciale, sterilizate şi inventariate, iar produsul de voie, de nevoie, înregistrat la stăpânire. Laptele proaspăt muls nu mai e lapte, ci repede şi degrabă trebuie trecut prin filtre şi ţinut în camere super-sterilizate, că aşa ne trebuie. Uite aşa au mai trecut prin închipuirile europenilor şi altele, pe care nu mai stau să le înşir, toate reglementate şi supuse unor proceduri clare. Pâinea conţine aia şi ailaltă, mezelurile trebuie să aibă şi aia şi ailaltă, chimicalele la fel, parfumurile, sucurile naturale sau nu, tot ce mişcă-n ţara asta, râul-ramul, se conformează stasurilor impuse de mămicuţa noastră, Europa. Atâtea au răbdat sărmanii noştri românaşi, atâtea gripe aviare şi porcine, atâtea infestări cu e-coli, de nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa şi nu mai încetează să fluiere a mirare. Măi fraţilor, da’ când a răsuflat pe toate canalele de ştiri bomba că europenii îi pun gând rău micului nostru, apoi gata cu gluma. Sărmanul mititel tolănit galeş pe grătare şi batjocorit mai apoi prin muştar tare pare a fi lipit de sufletul românului, care a intrat repede în fibrilaţii la auzul cumplitei veşti. Păi, cum adică? Ce au domne’ ăia de la Bruxelles cu micii noştri? Ce noi avem treabă cu ce mănâncă ei? Ia să facă bine şi să-şi vadă de treburile lor şi să facă treabă să meargă mai bine, nu să se intereseze de ce aruncă românii pe grătare. Auzi numai, nu le suferă bicarbonatul în carnea de mititei. Şi ţine-o frate, de la mic la mare, în orice împrejurare şi-au dat cu părerea. De la nea’ Mitică de la berăria din colţ, la tanti Lenuţa de la scara blocului, de la dom’ Gigel din spatele grătarului la vajnici politicieni, de la Ana la Caiafa şi până sus la premierul Ponta, toată lumea s-a apucat de comentat şi dat cu părerea pe marginea mititeilor. Culmea, momentul ales a fost şi unul în care mititeii sunt la mare căutare, în preajma sărbătorii muncii, 1 Mai. Şi luptă şi luptă şi dă-i şi dă-i, din zori până-n seară ţara întreagă a sfârâit în ajutorul micului. Care, micuţul de el şi-a făcut treaba şi anul acesta şi a dansat creştineşte pe grătare înainte de a se umfla spre delectarea gusturilor tuturor. C-aşa-i românu, când se-nveseleşte, vremea trece, micul se prăjeşte. Furtuna a trecut, micul a scăpat cu basma curată. Bun, dar treabă n-avem? Că zău aşa, mi se pare că suntem chiar de râsul curcilor să ne încrâncenăm aşa pe marginea unui mic, când nu atragem fonduri europene, n-avem locuri de muncă, n-avem autostrăzi, n-avem creştere economică şi suntem plini de datorii.
