duminică, 17 martie 2013

Publicat la 3/17/2013 09:18:00 a.m. de Redacţie

Politeţea la control. Ce înţeleg elevii medieşeni despre bunele maniere?

Şcoala Gimnazială „C.I. Motaş” şi Primăria Mediaş au organizat şi în acest an „Săptămâna bunelor maniere”.

Manifestarea ajunsă la cea de-a şasea ediţie a cuprins o serie de acţiuni informale, dar şi un simpozion cu tema „Modele pentru tineri”, care a avut loc vineri la sediul Primăriei. 1-8 martie a fost şi în acest an „Săptămâna bunelor maniere” la Şcoala Gimnazială „C.I. Motaş” din municipiul Mediaş. Unitatea de învăţământ a găzduit o serie de acţiuni, prilej pentru elevi de a învăţa diferite lucruri despre un subiect mereu actual: bunele maniere în societatea secolului XXI. „Este a şasea ediţie a acestui şi simpozion şi proiect. Iniţial, am constatat că societatea nu este prea frumoasă şi ne-am străduit să o înfrumuseţăm. Din păcate, este o muncă perpetuă şi nu ştiu cât am reuşit, dar faptul că se implică toată lumea, atât elevii, cât şi părinţii, este un semnal pozitiv. Consider că au ajuns la concluzia că lumea frumoasă sau urâtă ne-o facem noi, aşa că am hotărât să ne-o facem frumoasă”, motivează profesoara Ana Boariu, organizatorul evenimentului.

Ce înţeleg elevii prin bune maniere, cum le pun în practică, aflaţi din raidul-anchetă realizat de reporterul Monitorului de Mediaş.

A.B., elevă
„Vrem să le arătăm tuturor ce trebuie făcut în societate. Trebuie să nu vorbim urât, să nu aruncăm lucruri pe jos, pe scurt să nu uităm de cei şapte ani de acasă.”

R.B., elevă
„Trebuie să fim respectuoşi cu cei din jur. Dacă nu ar exista bune maniere, societatea noastră ar fi distrusă.”

C.D., elev
„Este un proiect inovator pentru că oferă foarte multe exemple pozitive.  Personal, eu mi-am ales ca model pe Raef Arafat, coordonatorul SMURD.”

A.L., elev
„Oamenii nu respectă de multe ori bune maniere, iar datoria noastră este de a îndrepta lucrurile atât cât se poate. Eu pun în practică bunele maniere prin faptul că sunt politicos şi civilizat în societate.”



    Trimite prin e-mail