vineri, 1 martie 2013

Publicat la 3/01/2013 10:47:00 a.m. de Redacţie

Cu capul sus! Mediaşul a învins BK Ventspils, dar a ieşit din EuroChallenge

Formaţia lui Marcel Ţenter s-a impus cu 67-58 în faţa letonilor de la BK Ventspils. În celălalt meci al grupei, Joensuun Kataja i-a învins pe turcii de la Pinar Karsiyaka. Finlandezii merg mai departe. Au acelaşi număr de victorii ca şi Gazul, însă un coş în plus în meciurile directe.


Autor: Alex PÎNTEA
Foto: Denisa CIOBÎNCAN

Kataja a câştigat pe teren propriu la patru puncte diferenţă şi a pierdut la Mediaş la două puncte diferenţă. Miza enormă a partidei dintre Gaz Metan şi BK Ventspils şi-a spus cuvântul. Cele două combatante s-au apărat foarte bine în primul sfert. Gaziştii au marcat primii, însă finlandezii au ţinut aproape, astfel că după zece minute de joc scorul înregistrat a fost 12-10, Zoran Krstanovic reuşind să marcheze 10 puncte pentru formaţia sa. Slobodan Dundjerski şi Kyle Shiloh au desprins Gazul la nouă puncte în debutul sfertului al doilea. Ecartul gazdelor a crescut la 14 puncte, după ce Krstanovic a marcat de la distanţă, însă oaspeţii au reuşit să revină. La pauza mare s-a intrat cu 26-20.

Apărare excelentă


Ventspils a marcat prima în repriza a doua, prin Walters, şi a strâns scorul. Gaziştii au avut imediat replică. Cele două formaţii au continuat să înscrie. Ecartul de 5 puncte s-a menţinut la jumătatea sfertului. Shiloh a mărit apoi diferenţa la 7 puncte pentru Gaz Metan. Mladenovic a închis sfertul al treilea la scorul de 44-35. Kyle Shiloh, cel mai bun marcator al formaţiei sale cu 15 puncte reuşite, a marcat primul şi în debutul sfertului decisiv, apoi Ivan Lilov a mărit diferenţa la 13 puncte în favoarea formaţiei sale. Tot Shiloh a marcat superb de la mare distanţă şi a dus scorul la 53-42 cu cinci minute înainte de final. Cu o apărare de fier, gaziştii s-au distanţat la 17 puncte, problema învingătorului fiind deja tranşată. Letonii nu au renunţat însă la luptă şi s-au apropiat la 10 puncte. Andrei Mandache a ajuns la linia de libere şi a dus scorul la 67-55, pentru ca vizitatorii să înscrie ultimul coş al partidei de la distanţă şi să stabilească scorul final, 67-58 pentru gruparea de pe Târnava Mare.

Mulţumiri echipei şi fanilor

Cu toate că formaţia sa a fost eliminată din EuroChallenge, tehnicianul Gazului s-a declarat totuşi bucuros pentru cele trei victorii obţinute în această fază a competiţiei. Marcel Ţenter a ţinut să le mulţumească jucătorilor săi şi fanilor. „A fost o victorie extrem de muncită, numărul redus de puncte arată tensiunea în care s-a jucat acest meci. Ambele echipe au fost afectate de presiunea calificării. Sunt bucuros că ne-am apărat excepţional, am făcut şi greşeli, dar în mare parte am avut o apărare exactă şi am oprit jucătorii lor. Ne bucurăm de victorie pentru că, totuşi, am câştigat trei meciuri în această fază. Felicit întreaga echipă şi publicul, sunt mândru de ei“, a comentat Ţenter.

Încă o victorie

În campionat, Gaz Metan a învins, la sfârşitul săptămânii trecute, în deplasare, Baschet Club Municipal Universitatea Piteşti cu scorul de 71-55. Formaţia lui Marcel Ţenter a bifat astfel cea de-a şaptea victorie în opt etape disputate anul acesta. Alb-negrii au câştigat trei dintre cele patru sferturi ale confruntării având în Kyle Shiloh şi Ivan Ivanovic cei mai buni marcatori, fiecare cu câte 15 puncte. După primul sfert, alb-negri au condus cu trei puncte, iar la pauza mare ecartul a crescut la cinci, scor 34-29. Piteştenii au recuperat trei puncte în sfertul al treilea, însă ultimele zece minute de joc au fost excelente pentru Gaz Metan care a câştigat fără probleme cu 71-55. În campionat, pentru gazişti urmează mâine derby-ul judeţean cu CSU Atlassib Sibiu.



    Trimite prin e-mail