vineri, 15 februarie 2013

Publicat la 2/15/2013 02:29:00 p.m. de Redacţie

Concediere colectivă

Anul 2013 a început cât se poate de prost pentru angajaţii unei societăţi comerciale din municipiul de pe Târnava Mare.


Autor: Alex PÎNTEA

Firma specializată în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice a notificat Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Sibiu că intenţionează să efectueze o concediere colectivă, iar ulterior a disponibilizat luna trecută 46 de angajaţi. „Pentru luna ianuarie, AJOFM Sibiu a primit notificări privind intenţia de a efectua concedieri colective din partea a doi agenţi economici, dintre care unul din municipiul Mediaş cu domeniul de activitate în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice. Acesta a disponibilizat un număr de 46 de persoane“, informează Dana Radu, responsabil relaţii publice în cadrul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Sibiu.

923 de şomeri

Şomajul a crescut la sfârşitul lunii anterioare atât în Mediaş, cât şi în întreg judeţul Sibiu. Agenţia Locală de Ocupare a Forţei de Muncă avea în baza sa de date la sfârşitul lunii ianuarie un număr de 2.764 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Dintre acestea, 923 de persoane sunt din municipiul de pe Târnava Mare. „În evidenţa agenţiei Mediaş erau înregistraţi, la sfârşitul lunii ianuarie, un număr de 2.764 de şomeri, dintre care 1.171 de beneficiari de indemnizaţie. Din totalul şomerilor înregistraţi în baza de date a Agenţiei Locale de Ocupare a Forţei de Muncă Mediaş, 923 provin din municipiul de pe Târnava Mare, iar 449 sunt femei“, a completat Dana Radu.



    Trimite prin e-mail