luni, 25 februarie 2013

Publicat la 2/25/2013 10:28:00 a.m. de Anonim

Cât costă o cursă cu taxiul de la Mediaş la Ighiş? 20 de zile în arest

207 lei, telefonul şi buletinul. Atât a "plătit", ca să ajungă acasă, un băiat din Ighişu Nou. Tovarăşii de drum l-au tâlhărit, însă doar unul dintre ei va face închisoare, întrucât ceilalţi doi sunt încă minori.

Totul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri. Cu puţin înainte de miezul nopţii, ighişeanul a urcat într-un taximetru din Mediaş. Un tânăr de 20 de ani şi doi adolescenţi de 12, respectiv 10 ani l-au rugat să împartă taxiul cu ei. Odată ajunşi la destinaţie, cel mai în vârstă a achitat cursa - 20 de lei, iar păgubitul i-a întins 7 lei. Contribuţia nu i-a mulţumit pe cei trei, care l-au bătut şi i-au luat tot ce avea la el: suma de 200 de lei, telefonul mobil şi cartea de identitate. Tatăl păgubitului s-a adresat Poliţiei din Mediaş, iar tâlharul în vârstă de 20 de ani a fost arestat preventiv pentru 20 de zile.

"Vineri, 22 februarie a.c., în jurul orei 12.30, C. Ştefan a sesizat telefonic Poliţia Municipiului Mediaş cu privire la faptul că fiul său a fost victima unei infracţiuni comise cu violenţă, faptă produsă în 21.02.2013, în jurul orei 23.30. Reclamantul a sesizat faptul că, fiul său a fost agresat de 3 persoane cu identitate necunoscută şi deposedat totodată, de un telefon mobil şi 200 de lei. În urma investigaţiilor efectuate cu operativitate de către poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş au fost identificaţi cei trei suspecţi, respectiv: C. Simion (20 de ani, domiciliat în localitatea Ighişu Nou) şi doi minori, în vârstă de 10 şi 12 ani, domiciliaţi în aceeaşi localitate. Din cercetările efectuate poliţiştii au stabilit faptul că, intenţionând să meargă spre domiciliul său din localitatea Ighişu Nou, victima a intrat în legătură ocazională cu cei trei suspecţi cu care a decis să împartă un taxi. Ajunşi la destinaţie, C. Simon a achitat contravaloarea transportului, respectiv 20 de lei, primind de la victima suma de 7 lei, motiv pentru care acesta l-a agresat fizic si i-a sustras suma de 200 de lei, un telefon mobil şi cartea de identitate", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu.

În cursul cercetărilor, prejudiciul a fost recuperat integral. În baza probatorului administrat în dosar, în cursul zilei de ieri s-a dispus reţinerea suspectului pentru 24 de ore şi totodată, prezentarea acestuia instanţei, fiind emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 20 de zile. "Cercetările în acest caz continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a învinuitului", au precizat reprezentanţii IPJ Sibiu. (A. L.)



    Trimite prin e-mail