vineri, 18 ianuarie 2013

Publicat la 1/18/2013 02:54:00 p.m. de Anonim

Cercetat pentru furt calificat


Un bărbat în vârstă de 35 de ani este cercetat de poliţiştii Biroului Ordine Publică Mediaş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Azi-noapte, în jurul orei 23.50, poliţiştii medieşeni au dat de urma lui Robert O., care i-ar fi sustras unui bărbat suma de 80 de lei. "Atât partea vătămată, cât şi suspectul au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Mediaş, în urma investigaţiilor efectuate şi audierii acestora stabilindu-se faptul că suma de 80 de lei a fost sustrasă în zona centrală din Mediaş. În cadrul cercetărilor, prejudiciul a fost recuperat parţial. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Mediaş, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a învinuitului şi recuperării întregului prejudiciu creat", anunţă reprezentanţii IPJ Sibiu. (A. L.)
    Trimite prin e-mail