joi, 13 decembrie 2012

Publicat la 12/13/2012 06:05:00 p.m. de Anonim

Iernăm pe locul 12

Gaz Metan a terminat anul cu un egal în deplasare la Târgu-Jiu.


Autor: Alex PÎNTEA

Formaţia lui Cristian Pustai a reuşit să obţină un punct în partida din etapa cu numărul 19, în care a jucat la Târgu-Jiu. Formaţia gazdă a condus la pauză cu 1-0, datorită golului marcat de Viera, care a deviat cu genunchiul în poartă în minutul 27. Gaziştii au arătat o altă faţă în repriza secundă, însă Taher Bawab - de două ori - şi Eric de Oliveira au ratat ocazii mari pentru alb-negri. Egalarea a venit în al doilea minut al prelungirilor, atunci când Rusu şi-a trimis mingea în propria poartă, după o centrare a lui Buzean de pe partea stângă.

Cristi Pustai consideră că rezultatul de la Tg. Jiu este unul echitabil

Rezultat echitabil

Cu toate că egalitatea s-a stabilit în prelungiri, atât gaziştii, cât şi gorjenii au considerat că rezultatul este unul echitabil. Tehnicianul Mediaşului a apreciat că formaţia sa merita să obţină un punct, prin prisma ocaziilor avute în repriza a doua. „E un punct pe care îl meritam, după repriza a doua. Îmi cer scuze dacă au fost unele gesturi mai nesportive la nivelul limbajului, la finalul jocului. Problema motivaţiei este la antrenamente şi în aceste condiţii meteorologice este foarte greu. Nici nu am văzut cine a înscris ultimul gol. Rezultatul este echitabil“, a comentat Pustai.

Amânată pentru 2013

Mâine, Gaz Metan ar fi trebuit să joace la Mediaş cu Gloria Bistriţa, în ultima partidă oficială din 2012. Jocul nu se va mai disputa, însă, în condiţiile în care Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat marţi amânarea ultimei etape programate în anul 2012, din cauza vremii nefavorabile. „Campionatul s-a amânat în urma a 12 cereri din partea cluburilor. Nu ştim data la care se va juca această etapă. Ori să începem cu condiţii mai proaste şi să începem cu o săptămână mai devreme, ori ne ducem două săptămâni mai târziu, ceea ce nu vrea federaţia”, a explicat preşedintele ligii, Dumitru Dragomir. Conform programului iniţial, etapa a 20-a urma să se dispute în perioada 14-17 decembrie.

În revenire

După 17 etape din tur şi încă două din retur programate anul acesta, gruparea de pe Târnava Mare ocupă poziţia a 12-a în clasamentul Ligii I. Gazul are 21 de puncte acumulate şi a înregistrat cinci victorii, şase rezultate de egalitate şi opt înfrângeri. Alb-negrii stau prost şi la golaveraj, având 19 goluri marcate şi 27 primite. Totuşi partea pozitivă a lucrurilor este aceea că echipa a obţinut trei rezultate pozitive în ultimele trei partide din campionat. Astfel, Gaz Metan a remizat cu Pandurii în deplasare şi CFR Cluj acasă, aşa cum a învins şi Petrolul Ploieşti în ultima etapă a turului.



    Trimite prin e-mail