duminică, 16 decembrie 2012

Publicat la 12/16/2012 02:35:00 p.m. de Anonim

Expoziţie de minerale şi bijuterii


Casa Gazelor Naturale găzduieşte, în perioada 17 - 19 decembrie, zilnic, între orele 10.00 şi 18.00, expoziţia de minerale şi bijuterii cu vânzare „Mineralia“. Potrivit organizatorilor, evenimentul îşi propune să descifreze multe din secretele mineralelor şi să prezinte publicului vizitator sute de minerale, pietre preţioase, semipreţioase şi pietre fine provenite din toate colţurile lumii, dar şi literatură de specialitate. Intrarea va fi liberă.
Inaugurată de Romgaz în 2010, la centenarul primei sonde comerciale de gaze naturale din România, Casa Gazelor Naturale adăposteşte, printre alte exponate dedicate întregii activităţi gazifere, propria colecţie de carote şi minerale. (A. L.)
    Trimite prin e-mail