Ne pregătim de alegerile parlamentare, iar cei care ne vânează voturile par a nu se încrede în strămoşeasca vorbă despre porcul ce nu se îngraşă în ajun.
Autor: Milu OLTEAN
Începe cura de îngrăşare cu gogoşi, poale-n brâu, lapte şi miere, găleţi de zahăr şi făină, toate stropite din belşug cu esenţă tare, de promisiuni. Cura bate gura.
Se mai schimbă un slogan, se mai visează un ciolan, echipele de campanie se pregătesc studiind de zor mişcările adversarilor, începe o agitaţie care tulbură bezmetic liniştea oamenilor de bine. La vremuri noi, partide noi, dar mereu aceiaşi oameni, care deghizaţi în culorile curcubeului aleargă neobosiţi dintr-o parte în alta, numai şi numai spre binele tuturor. Unii inventează acţiuni şi încearcă să capteze atenţia publicului prin tot soiul de giumbuşlucuri, alţii inventează pretexte de a le vorbi oamenilor despre realizări măreţe, alţii aruncă mâţe moarte peste gard şi se bucură dacă trăncăneala ieftină şi fără rost agită apele din curtea vecinului. Maşinile personale se odihnesc cuminţi în ograda casei, Daciilor noastre străvechi li se acordă din nou atenţie, ceasurile aurite sunt uitate pe acasă şi în locul bijuteriilor scumpe de pe mâini se vede doar o dunguliţă unde n-a bătut soarele din insulele exotice, amintiri de concediu. Absorbim tot mai puţine fonduri europene, în schimb sorbim cu nesaţ promisiuni şi laude. Alianţe şi cumetrii, înamorări imposibile, legături periculoase, mediul politic nu duce lipsă de nimic şi stăm privind marea agitaţie, întrebându-ne cu ce ne-om plăti facturile la iarnă. Că alegătorii vin şi trec, dar poştaşul face ce face şi aruncă facturile numai în cutia noastră. Plătim tot. Taxe, biruri, vignete, accize, deplasări, pliante, pixuri şi foi, gadgeturi, tablete, secretare, forfetare, concedii, prime, vreţi să mai enumăr? Nu cred, că ne ia durerea de cap mai tare decât trebuie. Metehnele unei clase politice expirate s-au întins şi peste cei nou intraţi în joc, astfel că puţini sunt cei care din patru în patru ani pot să caute fără tăgadă privirea celor care i-au ales. Cei mai mulţi îşi feresc privirea de vecina pensionară şi preferă să privească lumea tâmp din poze aranjate în Photoshop, sau prin ochiul sordid al camerei de filmat. Ne pregătim de bâlci, cu scamatori, vrăjitori ce scot iepuri din căciulă, cu mimoze ce tremură în faţa publicului, cu arici pogonici şi filfizoni care habar nu mai au cât costă o pâine. Din patru în patru ani pseudo-zeii părăsesc Olimpul şi coboară printre muritori, închinându-se la Măria sa, alegătorul.
Se mai schimbă un slogan, se mai visează un ciolan, echipele de campanie se pregătesc studiind de zor mişcările adversarilor, începe o agitaţie care tulbură bezmetic liniştea oamenilor de bine. La vremuri noi, partide noi, dar mereu aceiaşi oameni, care deghizaţi în culorile curcubeului aleargă neobosiţi dintr-o parte în alta, numai şi numai spre binele tuturor. Unii inventează acţiuni şi încearcă să capteze atenţia publicului prin tot soiul de giumbuşlucuri, alţii inventează pretexte de a le vorbi oamenilor despre realizări măreţe, alţii aruncă mâţe moarte peste gard şi se bucură dacă trăncăneala ieftină şi fără rost agită apele din curtea vecinului. Maşinile personale se odihnesc cuminţi în ograda casei, Daciilor noastre străvechi li se acordă din nou atenţie, ceasurile aurite sunt uitate pe acasă şi în locul bijuteriilor scumpe de pe mâini se vede doar o dunguliţă unde n-a bătut soarele din insulele exotice, amintiri de concediu. Absorbim tot mai puţine fonduri europene, în schimb sorbim cu nesaţ promisiuni şi laude. Alianţe şi cumetrii, înamorări imposibile, legături periculoase, mediul politic nu duce lipsă de nimic şi stăm privind marea agitaţie, întrebându-ne cu ce ne-om plăti facturile la iarnă. Că alegătorii vin şi trec, dar poştaşul face ce face şi aruncă facturile numai în cutia noastră. Plătim tot. Taxe, biruri, vignete, accize, deplasări, pliante, pixuri şi foi, gadgeturi, tablete, secretare, forfetare, concedii, prime, vreţi să mai enumăr? Nu cred, că ne ia durerea de cap mai tare decât trebuie. Metehnele unei clase politice expirate s-au întins şi peste cei nou intraţi în joc, astfel că puţini sunt cei care din patru în patru ani pot să caute fără tăgadă privirea celor care i-au ales. Cei mai mulţi îşi feresc privirea de vecina pensionară şi preferă să privească lumea tâmp din poze aranjate în Photoshop, sau prin ochiul sordid al camerei de filmat. Ne pregătim de bâlci, cu scamatori, vrăjitori ce scot iepuri din căciulă, cu mimoze ce tremură în faţa publicului, cu arici pogonici şi filfizoni care habar nu mai au cât costă o pâine. Din patru în patru ani pseudo-zeii părăsesc Olimpul şi coboară printre muritori, închinându-se la Măria sa, alegătorul.
Citiţi comentariul integral în ediţia tipărită a ziarului!
