luni, 15 octombrie 2012

Publicat la 10/15/2012 09:29:00 a.m. de Redacţie

Colectare selectivă: premieră naţională multimedia, marca EcoRom


Mediaşul este unul din cele 25 de oraşe în care va ajunge Laboratorul Verde al Reciclării.


Autor: Aurelian LUNGU

Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului și cu Ministerul Mediului și Pădurilor, lansează în premieră în România programul Laboratorul Verde al Reciclării, o inovație în ceea ce privește proiectele educaționale. Programul este adresat copiilor din clasele a III-a, părinților și cadrelor didactice, reprezentând o noutate atât din punct de vedere al conținutului informațional, cât și al formatului revoluționar pe care îl propune: educația experiențială.

5.000 de copii

Laboratorul este un autocar modificat și adaptat pentru mințile curioase și inventive ale copiilor, venind în întâmpinarea lor într-o formulă high-tech, dinamică și interactivă. Eco-Rom le stimulează celor mici interesul față de procesul de colectare selectivă printr-un joc de echipă pe tablete PC, prin vizionarea unei animații pe tema colectării selective și a unui spot didactic în ceea ce privește reciclarea de ambalaje. „Ministerul acest demers, întrucât educația în sensul protejării mediului este deosebit de necesară atât pentru generațiile actuale, cât și pentru cele viitoare. Metodologia educației prin experiență este cea mai eficientă și mai valoroasă, conform piramidei de învățare; aceasta stimulează și provoacă elevii să participe lucid și activ la procesul de învățare”, susține Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. În primul semestru al anului școlar 2012-2013, programul se va desfășura în 25 de orașe din țară, printre care şi Mediaşul şi Sibiul, implicând peste 5.000 de elevi din 52 de școli. Calendarul caravanei va fi stabilit de Inspectoratul Şcolar.

Un principiu de viaţă

La rândul lor, reprezentanţii Ministerului Mediului subliniază că trebuie să integrăm colectarea selectivă în rutina noastră zilnică. „Cu cât vom acorda mai multă atenție acestui fenomen și îi vom înțelege rolul important, cu atât calitatea vieții noastre, a tuturor, se va schimba vizibil în mai bine. Avem încredere în generația tânără, în capacitatea ei de a înțelege că grija față de mediu nu este o opțiune, ci un principiu de viață”, a menţionat ministrul Rovana Plumb.


    Trimite prin e-mail