Pilda Evangheliei din Duminica aceasta, numită şi a Semănătorului (Luca 8, 8-15), este cea care ne descoperă grija Domnului pentru ca lucrurile care Le rosteşte să nu fie răstălmăcite ci, de fiecare dată, să fie cercetate după smerenia inimii, care să adauge doar dragoste la dragostea Domnului.
Autor: pr. lect. univ. dr. Constantin NECULA
Dacă ne vrem copiii înapoi şi normalitatea vieţii restaurată, trebuie să ne întoarcem acolo unde am rămas odată, la semănarea cuvintelor Evangheliei, la primenirea braţelor care să arunce sămânţa dincolo de bolovanii intereselor personale.
Pământ roditor
Domnul identifică sufletul ce primeşte cuvântul Evangheliei cu podmolul cel bun, roditor şi curat, în contra-icoană cu piatra care nu ţine nici măcar ploaia pe dânsa, aşa cum inima parşivă nu reţine pe cuprinderea ei nici lacrima bucuriei nici a plânsului smerit. A pământului curăţit al rodului ascuns în inima seminţei care se izbăveşte din putezirea morţii în limpezirea luminoasă a Învierii, a grâului din care creşte prescura gândului curat, limpezit în apa de rouă din zorii Paştelui în care moartea s-a omorât.
Nădejde, credinţă şi dragoste
Ce taină se descoperă în gesturile simple şi concise ale semănătorului? Pentru a avea roadă merită să risipeşti din prea plin, să te risipeşti în gestul boieresc al darului, cu aristocraţia plugarului care, ştiind cât are de hrănit la masa sa de oaspeţi, nu se zgârceşte la muncă şi sămânţă, ştiind prea bine că toată zdroaba lui aduce roadă. A plugarului care, sărac şi obidit, n-are cele mai bune pământuri dar are nădejde, credinţă şi dragoste şi, mai mult, are Dumnezeu.
Hambarul credinţei
Aici e cheia risipei întru roada Duhului Sfânt. Netemător la puţinătatea roadelor să ştii că mereu nu te hrăneşti doar din sudoarea frunţii tale - vai, blestemul mâncării din poamele cunoaşterii binelui ce-au adus răul - ci că acesteia Hristos i-a adăugat Sângele Său, preţ nepreţuit, pentru ca cele pe care le realizezi să nu se perimeze la primul zvon de adiere. Căci hambarul credinţei ţine în căpăstrul de azur al miresmei pâinii cereşti spicul sufletului gata a se umple de sensul împărătesc al învierii.
Puncte de reper
Ieşind din metafore, Hristos ne oferă în parabole suficient de multe puncte de reper pentru zilele noastre? A rostit El pildele Sale numai pentru acolo şi atunci sau ţine şi acum şi aici mântuirea noastră de înţelegerea celor rostuite în rostire de Mântuitorul? E perimat cuvântul Lui? Nicidecum. La toate aceste îndoieli, răspunsul e ferm: pentru că este acuzator la modul de-a vorbi de astăzi, la modul în care ne lucrăm ţarinile sufletului, cuvântul Lui este greu suportabil, dar nu perimat.
Omul modern
În bătaia de joc pe care i-o aplicăm limbii române, uneori în maratoane de poezie postmodernistă cu iz de aprozar de doi bani, în pocneala de limbă în care ne jignim prietenia cu Hristos, limpezimea vorbelor Lui este tulburătoare. De aici şi pornirea pe cele ale bisericii. Din curăţia prin care ne provoacă la limpezire limbajul împărătesc al bisericii ne jigneşte argoul modern prin care ne ucidem valorile, ne batjocorim vocaţiile, ne murdărim sufletele. Bolovan de soi, omul modern preferă seminţei celei alese a graiului mântuitor unsoarea uleioasă a alunecătorilor care-i propun mântuiri abstracte dar zgomotoase, alergia la curăţie sufletească fiind sindromul de bază al acestei împietriri de spirit la care îmbie lumea vorbăriei de acum.
Departe de bârfe
Ce departe de viermuiala de vorbe în care ne zbatem este limpezimea rostirii adevărului, pe care ne-o cere Mântuitorul! Ce lipsită de ambiguităţi, ce departe de vociferările bârfelor noastre preţios numite talk-show-uri, de părerile noastre pertinente în toate domeniile impertinente, ce filigramică şi plină de minunea păcii este comunicarea pe care ne-o propune Hristos Domnul! Semănător până la sfârşitul veacurilor, Hristos ne îndeamnă să fim boieri în a oferi sămânţa Evangheliei neamestecată cu neghina unor diluări de sens care să dea rod tolerarea păcatului, incompetenţa spirituală, inconsecvenţa valorică a societăţii.
Chemarea la redresare
Treziţi la realitatea unui rod sterp, căci societatea românească a ajuns asemeni produselor din galantarele ce populează strălucitor supermarket-urile pe care atât le-am invidiat, fără gust şi fără miros, dar preţuite prost şi pe banii noştri, ar trebui să începem de undeva redresarea noastră. Eu cred că de la redobândirea sămânţei de Evangelie care ne hrănea limba şi vorbirea dintre noi. Când aceasta s-a uscat, ne-am făcut robi vânturilor care ne-au împrăştiat copiii şi nădejdile în cele patru colţuri ale lumii ce-şi împrăştie ispitoarele neghine, aguridele unei gândiri lipsite de Duh.
Dacă ne vrem copiii înapoi şi normalitatea vieţii restaurată, trebuie să ne întoarcem acolo unde am rămas odată, la semănarea cuvintelor Evangheliei, la primenirea braţelor care să arunce sămânţa dincolo de bolovanii intereselor personale. Pentru roada cea nouă a Neamului, în Hristos şi demnitate, în Biserică şi boieria plugăritului duhovnicesc.
