duminică, 14 octombrie 2012

Publicat la 10/14/2012 09:30:00 p.m. de Redacţie

291 de domenii în care îți poți găsi de lucru în Franța



Accesul românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din Franţa a fost extins la 291 de meserii, faţă de cele 150 din prezent, în sectoare unde angajatorii au dificultăţi în a recruta, potrivit unei hotărâri de guvern publicate astăzi în Jurnalul Oficial, informează AFP, preluată de Agerpres.

Hotărârea este semnată de ministrul de Interne, Manuel Valls, şi de cel al muncii, Michel Sapin. Printre domeniile în care este autorizat accesul românilor şi bulgarilor se numără frizerie, tinichigerie auto, transport de mobilă sau întreţinerea spaţiilor verzi. Lista completată acoperă majoritatea sectoarelor, în special cel al construcţiilor (muncitor, montor, proiectant), cel hotelier (bucătar, ospătar), cel agricol, piscicol, industrial (sudor, mecanic) şi comercial. Pe listă se află, de asemenea, funcţii în domeniul informatic, bancar şi financiar. 
Relaxarea accesului pe piaţa muncii a fost anunţată la 22 august de guvernul francez, în acelaşi timp cu eliminarea taxei pe care angajatorul trebuie să o plătească pentru a recruta cetăţeni din România şi Bulgaria, de unde provin mulţi romi aflaţi în prezent în Franţa. 
Românii şi bulgarii sunt supuşi restricţiilor pe piaţa franceză a muncii până la sfârşitul lui 2013. În afară de faptul că trebuie să practice o meserie autorizată, aceştia trebuie să dispună şi de o autorizaţie de muncă eliberată de prefectură. 
Pentru guvernul francez, dublarea listei de meserii autorizate răspunde în acelaşi timp la două preocupări majore - pe de o parte, 'anticiparea progresivă a intrării României şi Bulgariei în dreptul comun aplicabil tuturor cetăţenilor comunitari, care va surveni cel târziu la 31 decembrie 2013', iar pe de altă parte, facilitarea 'inserţiei' acestora prin 'acţiuni concrete', accesul la piaţa muncii fiind 'una dintre principalele chei ale acestei inserţii', se menţionează într-un comunicat de presă al celor două ministere. 
Statele din UE care încă menţin restricţiile pe piaţa internă a forţei de muncă pentru lucrătorii români şi bulgari sunt Marea Britanie, Irlanda, Germania, Franţa, Luxemburg, Malta, Olanda şi Austria. 
Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană le permite ţărilor UE-25 (ţările fondatoare şi cele care au aderat la UE până la 1 ianuarie 2007) să restricţioneze temporar accesul liber al lucrătorilor din România şi Bulgaria pe piaţa muncii pentru a pregăti libertatea deplină de circulaţie a forţei de muncă în UE. 
Perioada de tranziţie generală de şapte ani este împărţită în trei etape (2 plus 3 plus 2 ani). În decursul acestei perioade, o clauză de salvgardare permite unui stat membru să reintroducă restricţiile dacă există perturbări grave pe piaţa forţei de muncă sau pericolul unor astfel de perturbări (aşa cum a procedat Spania la 22 iulie 2011). Măsurile tranzitorii se vor încheia în mod irevocabil la 31 decembrie 2013. (A. L.)


    Trimite prin e-mail