Andreea Dragoman, Denisa Baltag, Diana Muntean şi Cristina Dumitrescu fac performanţă într-un sport care ar merita mai multă popularizare. Campioane naţionale la categoria lor de vârstă, sportivele pregătite de antrenorul Gheorghe Vaida au dus numele României peste hotare, reuşind să câştige tot ce era de câştigat la Open-ul Slovaciei. Performanţa nu este una singulară, acestea reuşind rezultate foarte bune şi anul trecut.
Reporter: Participaţi de ceva vreme la competiţii internaţionale, aţi mai fost şi la Open-ul Slovaciei.
Gheorghe Vaida: Noi am participat pentru a doua oară la Open-ul Slovaciei, ne convine pentru că este organizat exact pentru categoriile de vârstă pe care le avem noi şi nu este într-un oraş mare unde să fie aglomerat, este foarte bine organizat, copiii s-au simţit bine.
Reporter: Câţi participanţi au fost anul acesta şi în ce condiţii s-a desfăşurat concursul ?
Gheorghe Vaida: Au participat cam toate ţările din zonă, au fost nouă ţări, s-a jucat pe echipe de doi, dublu fete şi dublu băieţi, dar şi concurs individual. Noi am participat cu două echipe la mini mini-cadete, Diana Muntean şi Cristina Dumitrescu, iar cele mai mari au participat la mini-cadete, Andreea Dragoman şi Denisa Baltag.
Reporter: Care a fost traseul sportivelor dumneavoastră ?
Gheorghe Vaida: Aş vrea să spun că fetele cu care am participat noi la concurs sunt campioane naţionale. Cele mici în noiembrie anul trecut la Bistriţa au terminat pe locul întâi la echipe, iar cele mai mari în urmă cu o lună la Slatina au terminat pe locul întâi la echipe. Practic, noi din România ne-am dus acolo cu cele mai bune echipe din ţară şi ne-am aşteptat şi la rezultate din partea lor, fiind şi într-o formă foarte bună.
Reporter: Cum a fost concursul propriu-zis, cum s-au descurcat fetele, care a fost nivelul întrecerii ?
Gheorghe Vaida: Dintre echipele “tari” cu care ne batem noi în Europa la mini-cadete, au lipsit Italia şi Rusia, în rest vechile rivale au fost toate. Anul trecut, am pierdut cu echipa din Belarus, iar anul acesta surpriza a fost că această echipă a pierdut semifinala cu Slovacia şi în loc să jucăm finala cu Belarus, am jucat cu fetele din Slovacia.
Reporter: Cum a fost finala ?
Gheorghe Vaida şi Andreea Dragoman |
Gheorghe Vaida: Andreea Dragoman a fost într-o formă foarte bună, aşa că am căutat ca ea să prindă numărul unu de la adversar, iar Denisa Baltag numărul doi. Ele se înţeleg foarte bine la dublu. Finala a fost a noastră de la început până la sfârşit, nu am avut emoţii. Andreea în tot concursul a fost favorita unu la individual, ei i se recunoaşte valoarea pe plan individual, de asemenea Denisa a venit cu rezultate foarte bune anul trecut din Slovacia, astfel că ele de la început au pornit ca şi favorite atât la echipe cât şi la individual.
Reporter: Cum s-a descurcat şi cea de-a doua echipă a Tenis Club Romgaz ?
Gheorghe Vaida: În ceea ce priveşte echipa mică, formată din Diana Muntean şi Cristina Dumitrescu, trebuie spus că pentru Cristina a fost prima ieşire din ţară. S-au descurcat foarte bine, în semifinală am învins o altă echipă din România, mai exact din Slatina, şi am jucat finala cu Lituania. Fiind o oră foarte târzie la care a început meciul pe echipe, am făcut foaia de concurs astfel încât Diana să prindă numărul unu din Lituania, pe care a învins-o anul trecut la altă competiţie, şi aveam curaj să o bag direct la bătaie cu cea mai bună, gândindu-mă şi al doilea meci al Cristinei să fie ceva mai uşor fiind prima deplasare. Ne-a mers totul bine, Diana şi-a câştigat meciul, Cristina la fel, la dublu au mers bine, aşa că am terminat finala cu 3-0.
Reporter: Aţi avut ocazia să vedeţi care este nivelul la categoria de vârstă la care participaţi în Europa. Cum merg fetele dumneavoastră, comparativ cu ceea ce se întâmplă în momentul de faţă în alte ţări europene ?
Gheorghe Vaida: De la un an la altul se cam schimbă puţin valorile. Spre exemplu, Belarusul anul trecut era peste noi, pentru ca acum să nu prindă podiumul. Mă bucur că fetele noastre sunt tot acolo sus, nu a venit niciuna mai jos.
Reporter: Cum reuşiţi să le motivaţi pe fete ? Sunt campioane naţionale, cum reuşiţi să le menţineţi plăcerea de a juca un tenis de masă de calitate ?
Gheorghe Vaida: Îmi vine să zâmbesc, pentru că eu am o vorbă, le spun copiilor şi părinţilor: “Atât vă trebuie să nu vă placă!”. Lor le intră în sânge programul ăsta, ele ştiu că au şcoală, antrenamente şi le motivăm întotdeauna pentru următorul concurs. Ele, având valoare la anii lor, în tenis de masă avem voie să le înscriem şi la o categorie mai mare, iar după concursul categoriei lor ne pregătim pentru o categorie mai mare, la care ştim că nu putem să luăm o medalie, dar încercăm să urcăm în clasament şi ne bucurăm de fiecare poziţie câştigată.
Reporter: Cât de mult diferă o competiţie în afară de cele din România ?
Gheorghe Vaida: Emoţiile la o competiţie mare sunt complet diferite. În ţară, ele îşi cunosc poziţia, îşi cunosc deja adversarele, pentru că începând de la copii ne tot întâlnim.
Reporter: Ce urmează pentru sportivele dumneavoastră ?
Gheorghe Vaida: La sfârşitul lunii aprilie, vom participa cu echipa de fetiţe la o categorie mai mare la cadete. Aici pornim de pe locul patru, iar dacă reuşim să ne menţinem aici, să luăm chiar o medalie de bronz, vom fi foarte mulţumiţi, iar fetele vor urca în clasamentul cadetelor. De asemenea, la sfârşitul lunii mai vrem să mergem în Croaţia, la Zagreb, la un concurs de tradiţie, la care am fost anul trecut şi acum doi ani. La Zagreb e un concurs mult mai tare decât Europenele.
A consemnat Alex PÎNTEA
Prefaţă pentru performanţă
În cadrul Open-ului Slovaciei la tenis de masă, în perioada 18-20 martie, Andreea Dragoman şi Diana Muntean au câştigat proba de dublu la categoria 10-11 ani pentru CS Romgaz, iar Denisa Baltag şi Beatrice Toth au obţinut locul I la echipe la categoria 12-13 ani. Clubul medieşean a fost reprezentat de patru jucătoare, toate pregătite de antrenorul Gheorghe Vaida, au reuşit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Andreea Dragoman şi Denisa Baltag au reuşit să câştige şi Cupa Bistriţa, competiţie internaţională la care au participat sportive din şapte ţări.