vineri, 6 aprilie 2012

Publicat la 4/06/2012 06:00:00 a.m. de Redacţie

Gaz Metan a învins BMC Piteşti cu 89-80 şi va aborda play-off-ul de pe prima poziţie a clasamentului

Formaţia lui Ovidiu Teleabă a câştigat sezonul regulat la baschet masculin. Miercuri seară, alb-negrii s-au impus în ultima partidă din retur pe teren propriu, în faţa unei formaţii care nu mai avea niciun obiectiv. Gazul va întâlni în primul tur din play-off Energia Rovinari.
În urma victoriei, coroborată cu înfrângerea Timişoarei la Târgu-Mureş, acolo unde formaţia gazdă s-a impus cu scorul de 85-77, Gaz Metan a încheiat sezonul regulat pe prima poziţie a clasamentului. La primul său sezon ca antrenor principal, Ovidiu Teleabă a reuşit o clasare în premieră pentru Gaz Metan. “A fost multă transpiraţie, multe emoţii, partide importante peste tot, care au decis clasamentul final. Nu am făcut un meci strălucit, am câştigat însă şi asta este cel mai important. Vreau să îi felicit pe băieţi pentru un sezon foarte dificil, cu multe încercări, dar am reuşit să trecem peste toate şi am demonstrat că într-adevăr avem valoare”, a mărturisit Teleabă. Rezultatul reprezintă o premieră pentru gruparea de pe Târnava Mare.

 
Citiţi cronica meciului şi aflaţi amănunte interesante despre parcursul gaziştilor
exclusiv în ediţia tipărită a ziarului.
    Trimite prin e-mail