vineri, 30 martie 2012

Publicat la 3/30/2012 05:45:00 p.m. de Redacţie

Primăria Mediaş va planta, anul acesta, aproximativ 45.000 de puieţi

Împrejurimile Mediaşului înverzesc din nou. Municipalitatea va împăduri, anul acesta, aproximativ zece hectare de teren. Până acum, a fost plantat peste 30 la sută din numărul de puieţi planificat.

Autor: Alex PÎNTEA

Acţiunea de împădurire a fost organizată în două locaţii diferite, pe Hula Baznei şi în zona Graia de Sus. Ea este una de tradiţie în ultimii ani, iar scopul declarat este consolidarea acestor zone.

Plan ambiţios

Primăria Mediaş a demarat recent o acţiune de împădurire devenită deja o tradiţie. Practic, în viitorul apropiat vor fi plantaţi zeci de mii de puieţi de stejari şi paltini. Împădurirea se înscrie într-o serie de acţiuni de acest gen desfăşurate în ultimii ani. „Am ales pentru acest an dealurile Graiei, o zonă în care acţiunile de împădurire sunt necesare, dar şi Hula Baznei, acolo am mai plantat şi în anii anteriori un număr însemnat de puieţi. Sunt cumpăraţi şi vor fi plantaţi 45.000 puieţi, un adaos important pentru municipiul nostru. Planul de împădurire este unul ambiţios şi foarte important pentru municipalitatea medieşeană”, este de părere primarul Teodor Neamţu. 

Peste 150.000 puieţi

Din cei 45.000 puieţi prevăzuţi pentru acest an, au fost plantaţi până în prezent circa 16.000 puieţi. În total în ultimii cinci ani, mai bine de 150.000 puieţi au prins rădăcini pe dealurile din vecinătatea oraşului. „De-a lungul ultimilor ani am plantat peste 150.000 puieţi pe dealurile din jurul Mediaşului. Încercăm să revalorificăm terenurile degradate, să împiedicăm eventualele alunecări de teren, dar şi să fixăm aceste dealuri. Anul acesta deja am plantat 16.000 puieţi săptămânile trecute, iar acţiunea continuă şi în această săptămână”, afirmă Neamţu.

De la bugetul local

Costurile totale pentru plantarea celor 45.000 puieţi se ridică la aproximativ 100.000 lei. Întreaga sumă provine din bugetul local al municipiului Mediaş. În ea sunt incluse costurile de achiziţionare a puieţilor, precum şi cele de plantare.
    Trimite prin e-mail