vineri, 16 martie 2012

Publicat la 3/16/2012 05:06:00 a.m. de Redacţie

Accident cu cinci răniţi

Nu mai puţin de cinci persoane au fost rănite, la Copşa Mică, în urma unui accident grav de circulaţie


Autor: Alex PÎNTEA

Din cauza vitezei foarte mari, un tânăr în vârstă de 24 ani a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a lovit în plin un alt autoturism. În urma impactului, cinci persoane au fost rănite, dintre care două au suferit răni grave şi au ajuns la Spitalul Judeţean Sibiu.

Viteza era să-i ucidă

Accidentul de circulaţie s-a produs luni seara, în jurul orei 22, pe raza oraşului Copşa Mică. Tânărul care conducea un autoturism marca Opel nu a adaptat viteza şi a intrat pe contrasens unde a izbit în plin un autoturism marca Mercedes, explică poliţiştii medieşeni. „Pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind alunecos, şoferul autoturismului Opel a pierdut controlul maşinii, a derapat, a pătruns pe sensul opus de mers şi s-a izbit frontal de un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto şi a altor trei persoane din cele două autoturisme”, a detaliat inspectorul principal Ion Mogoşanu, şeful Poliţiei Rutiere Mediaş. Cercetările în acest caz sunt continuate de oamenii legii, în vederea stabilirii împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.
    Trimite prin e-mail