sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Publicat la 11/19/2011 11:00:00 a.m. de Redacţie

Diabetul la control

Ziua Mondială a Diabetului a fost sărbătorită, la începutul acestei săptămâni, şi în municipiul Mediaş. 

Asociaţia de Autoajutorare a Diabeticilor a organizat o acţiune de informare şi de testare gratuită a glicemiei, în cadrul unei campanii având ca temă „Controlează diabetul”.
Acţiunea de testare gratuită a fost organizată la sediul Asociaţiei de Autoajutorare a Diabeticilor şi la farmacia din Piaţa George Enescu. „Întotdeauna am organizat, în această zi, testarea gratuită a glicemiei. Sunt foarte foarte multe cazuri de diabet, iar medicii susţin că este din cauza alimentanţiei neadecvate. Practic, am dorit să venim în sprijinul tuturor acestor persoane”, susţine Mariane Caspari, preşedintele Asociaţiei de Autoajutorare a Diabeticilor şi Bolnavilor Oncologici, care numără peste 700 de membri.
Medieşenii care au nevoie de asistenţa oferită de acest ONG se pot adresa la sediul din Piaţa Ferdinand nr. 1 sau pot apela numărul de telefon 0269-841.026. (A. P.)
    Trimite prin e-mail