vineri, 4 noiembrie 2011

Publicat la 11/04/2011 03:24:00 p.m. de Redacţie

Concurs online

Bloggerii medieşeni se pot înscrie, în următoarele două săptămâni, la cea de-a treia ediţie a concursului Mediaş Blog Awards. „Şi anul acesta, Medias Blog Awards îşi propune să aducă alaturi bloggerii din Mediaş şi să-i premieze pe cei mai buni dintre ei. Faţă de primele ediţii, vom avea invitaţi din afara oraşului, unii dintre ei bloggeri cunoscuţi la nivel naţional, care vor prezenta medieşenilor interesaţi beneficiile pe care le-au avut de pe urma activităţii de blogger. În plus faţă de acest lucru, din respect pentru membrii proiectul Buninet, vom avea o categorie specială pentru ei. Vom avea, de asemenea, şi alte surprize, cu care vom reveni pe parcursul derulării evenimentului”, a anunţat Feri Teglas, din partea organizatorilor. Formularul de participare se află pe blogul său, www.feriteglas.net, în timp ce regulamentul oficial poate fi consultat pe site-ul www.dianthus-medias.ro.
Jurizarea blogurilor va avea loc în perioada 15-22 noiembrie, iar preşedintele juriului este renumitul „Chinezu”, urmând ca premierea câştigătorilor să se desfăşoare pe 25 noiembrie, când este programată şi conferinţa „Beneficii aduse de blogging”. (A. L.)
    Trimite prin e-mail