Evanghelia aceasta, care face parte din Predica de pe Munte a Domnului, este redată în Evanghelia de la Matei pe parcursul a trei capitole (5-7), iar la Sf. Ev. Luca o regăsim cuprinsă în cele 30 de versete (Lc 6, 20-49) ale Predicii.
Autor: Î. P. S. Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului
Astăzi, rânduiala Bisericii noastre a îngăduit şi ne-a propus aplecarea către cinci din aceste versete (Lc 6, 31-36), versete care ar trebui să mistuie în noi ura, duşmănia, neiubirea. Ele ţin de începutul acestei Predici a Mântuitorului de pe Munte, în care se face referire, în special, la iubirea faţă de vrăjmaşi: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri“ (v. 27-28).
Dintotdeauna, acest „iubiţi pe vrăjmaşii voştri“ (Lc 6, 27) este pricină de sminteală. Ce valuri a înălţat spusa aceasta în inimile îngheţate şi ce fiori de gheaţă a strecurat în inimile aprinse de ură! Câte suflete nu se vor fi mântuit şi numai pentru că au identificat între valorile adevărate că vrăjmăşia ucide!... Pentru că au aflat că din ură nu se poate naşte decât fiul urii, diavolul.
Două pilde
Şi pentru a ne pune la inimă mai cu responsabilitate această învăţătură, Mântuitorul o însoţeşte de două pilde: „Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce i şi pe celălalt; pe cel celui ce-ţi ia haina, dă-i şi cămaşa“ (v 29).
Porunca iubirii aproapelui era clar exprimată în Lege, atunci când se spune: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Lev 19, 18). La această poruncă, în mare cinste la iudei, Mântuitorul adaugă, întregeşte, împlineşte, de fapt, adevăratul sens, din Dumnezeu, al acestui imperativ: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri“ (v. 27-28).
De multe ori în viaţă e valabilă spusa că „faci bine şi dai de rău“. Şi pentru aceea că binele pe care l-ai încercat face nu-L are pe Hristos ca fundament, sau pentru că te-ai apucat să faci bine într-o atmosferă de ură.
Domnul ne cere să ne iubim vrăjmaşii. Şi ne cere aceasta printr-o poruncă. După ce ne arată cât de insuficientă e iubirea manifestată numai spre cei apropiaţi ai noştri, El continuă: „Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv“ (Lc 6, 35-36; Mt 5, 44-45). Modelul de iubire este Dumnezeu Însuşi, Tatăl Ceresc al tuturor, Care „este bun cu cei nemulţumitori şi răi“ şi, mai presus de toate, este „milostiv“.
Iubirea de vrăjmaşi
Întotdeauna, Sfinţii, Biserica a strălucit şi biruit prin împlinirea acestei porunci. Raportarea lor la această poruncă a Mântuitorului a sfărâmat inimi împietrite de ură şi neiubire. Biserica noastră e plină de mărturiile unor astfel de biruinţe.
În fond, nu are prea mare importanţă să căutăm să ne aflăm vrăjmaşii. Uneori, o spuneau înţelepţii de demult, alteori chiar Sfinţii Părinţi, omul are un duşman de temut - pe el însuşi. Cu noi ar trebui să fim în vrăjmăşie, când cădem în păcat, în ura de cei de lângă noi. Cu noi suntem în luptă, cu limitele scăzute ale iubirii noastre.
Lipsiţi de harul dumnezeiesc, nu putem iubi pe vrăjmaşi. Numai Duhul Sfânt e Cel Care ne învaţă iubirea adevărată, cea dumnezeiască. Iubind pe vrăjmaşi, dobândeşti şi pacea în sufletul tău.
Nu suntem cu adevărat creştini câtă vreme nu am ajuns la măsura poruncii de a ne iubi vrăjmaşii. Numai împlinind această poruncă, numai punând în lucrare harul dumnezeiesc şi darurile primite de la Dumnezeu, în viaţa ta, te ridici la chemarea poruncitoare a lui Hristos, aceea de a te regăsi între cei pe care îi primeşte El în plinătatea Împărăţiei Sale, acolo unde dorim să ne învrednicească să ne întâlnim cu toţii, pe totdeauna. Amin.
