VIP-uri la primul clopoţel

Înainte să poată accepta funcţiile „cu greutate”, edilii, directorii de societăţi, oamenii politici, artiştii sau sportivii au trecut şi ei prin emoţiile primului drum către şcoală.

Autor: Milu OLTEAN

Deşi vremurile nu erau deloc uşoare, personalităţile de astăzi ale Mediaşului îşi amintesc cu drag de anii de şcoală (foto: Fototeca online a comunismului românesc #L108/1979)

Premiu şi coroniţă

Primarul Mediaşului, Teodor Neamţu, îşi aduce aminte de primul clopoţel, care l-a chemat la şcoala din comuna Ivăneşti, judeţul Vaslui. „Eram şapte băieţi şi patru fete în clasa I. Cum eram puţini, se lucra în aceeaşi clasă şi cu elevi mai mari, aşa că cei mici eram avantajaţi, eram atenţi şi la ce învăţau cei mari. Mi-a plăcut şcoala. Ştiam să citesc de-acasă; când am primit abecedarul, am început să silabisesc: «A-na a-re me-re». Cu scrisul mi-a fost mai greu. Am învăţat, dar nu aveam un scris caligrafic, nici acum nu am un scris estetic”, mărturiseşte Neamţu. Edilul-şef de acum a fost perseverent şi asta îi sfătuieşte şi pe tinerii medieşeni. 

Ai carte, ai parte

Viceprimarul Floarea Taropa a început şcoala în comuna Axente Sever şi se gândeşte cu plăcere la învăţătoarea Munteanu, un dascăl desăvârşit. „Tata ne spunea tot timpul că şcoala e importantă, că fără ea nu vom face nimic în viaţă, aşa că am aşteptat cu emoţie prima zi de şcoală. Îi mulţumesc învăţătoarei pentru multe, în mod special pentru că am învăţat limba rusă. Aşa era atunci. Nici în ziua de azi n-am uitat. Îmi aduc aminte cu drag de toţi profesorii din gimnaziu, mai ales de diriginta noastră, care, chiar dacă în acele vremuri era interzis, ne-a învăţat religie la şcoală”, povesteşte Taropa, care este de părere că elevii trebuie să profite din plin de cunoştinţele dascălilor. „În 90 la sută din cazuri, dacă ai carte, ai parte. Sfatul meu pentru copii este să stoarcă din inteligenţa dascălilor cât pot de mult, pentru că acele cunoştinţe le vor fi de folos”, conchide ea.

Nu merge fără carte

Directorul societăţii Apa Târnavei Mari S.A., Virgil Bucşe locuia în apropierea şcolii generale nr. 3 din Mediaş şi era familiarizat cu sunetul clopoţelului, atunci când i-a venit vremea să înceapă studiul literelor. „A fost tare demult prima mea zi de şcoală, tocmai în ’65. A fost o zi cu emoţii foarte mari. Flori, părinţi, primii paşi în clasă... Cât eram de neastâmpărat, la şcoală eram cel mai cuminte. Numai în timpul orelor, că în pauze nu-mi ajungea curtea şcolii. Îmi aduc aminte cu drag de acei ani, lucrez în apropierea acelei şcoli şi îmi dă şi acum emoţii clopoţelul. Rămân la concepţia că, fără carte, nu poţi să accezi pe calea progresului şi a profesionalismului. Fără studiu serios e greu să devii un bun specialist”, este de părere Bucşe, care le poartă un mare respect tuturor dascălilor.

Respect pentru dascăli

Originar din satul Alămor, senatorul PSD Viorel Arcaş a mers la şcoală cuminte şi curios. „Atunci erau emoţii, acum sunt griji pentru părinţii care nu pot să le ofere copiilor cele trebuincioase pentru prima zi de şcoală. Pot să spun că eu am avut emoţii. Îmi aduc aminte cu plăcere de perioada aceea. Le port un mare respect tuturor dascălilor din acea şcoală. Nu ştiu dacă proverbul «Ai carte, ai parte» mai e de actualitate, dar sfatul meu pentru elevi este să muncească, cu încredere, că viitorul va fi al lor”, susţine Arcaş, bucuros că şcoala în care a învăţat mai este şi azi în picioare.

Are emoţii şi acum

Mama şi fraţii mai mari i-au fost alături, pentru a-i alunga emoţiile primei zile de şcoală, „bobocului” Gheorghe Roman. El a frecventat şcoala generală nr. 5 din cartierul Gura Câmpului, în clasa învăţătoarei Doris Ciulea. „Am avut emoţii, dar aveam sora şi un frate mai mare la aceeaşi şcoală. Şi acum am emoţii, atunci când trec pragul acelei şcoli. N-am fost un elev strălucit în clasele primare, dar la liceu mi-am dat seama că şcoala e importantă în formarea ca om şi ştiu că am «tras tare», să umplu anumite goluri pe care le aveam. «Ai carte, ai parte» va fi întotdeauna valabil. Cunoştinţele îţi dau o şansă în plus în viaţă, aşa că eu sunt de părere că părinţii trebuie să le asigure copiilor lor cei şapte ani de-acasă şi mai apoi să le facă un program serios şi de şcoală şi de joacă”, explică parlamentarul democrat-liberal.

Timid la început

Cam speriat a fost şi Iosif Balog. Greu de crezut, dar acest munte de om nu s-a prea putut bucura de prima zi de şcoală – l-au intimidat agitaţia, oamenii şi atâtea buchete de flori. „Mi-a mai venit inima la loc când mi-am revăzut colegii de la grădiniţă. Oricum, îmi aduc aminte că în prima zi de şcoală am mers cu mama de mână la şcoală şi, până la urmă, a fost totul bine. Celor care acum se îndreaptă către prima zi de şcoală nu le spun decât să fie curajoşi şi să înveţe cât de bine pot, pentru că nu e adevărat că proverbul «Ai carte, ai parte» şi-a pierdut valoarea”, afirmă directorul societăţii Eco-Sal.

Dezamăgit de sistem

Pentru Adrian Matei, directorul Centrului de Documentare şi Informare Gaze Naturale din Mediaş, prima zi de şcoală a însemnat o „paraşutare” a unui pui rătăcit, rămas fără reperul matern, într-un loc în care confruntarea cu rutina unor dascăli i-a lăsat impresia că nu va sta prea mult acolo. „N-am amintiri prea plăcute din primii ani de şcoală şi asta din cauza unor oameni care n-au avut ştiinţa de a-şi apropia copiii. Sunt un spirit mai liber, la graniţa dintre practic şi romantic, şi mă aşteptam ca şcoala să-mi dea posibilitatea să-mi dezvolt latura creativă. Nu pot spune că a fost o dezamăgire, ci o incapacitate a sistemului de a evidenţia unele posibilităţi. În timp, am încercat să-mi desăvârşesc spiritul şi am recuperat cu vârf şi îndesat, prin studiu individual, acel disconfort de a sta câte 4-5 ore la şcoală în fiecare zi. Oricum, acei primi ani i-am compensat ulterior şi, până la urmă, am ajuns să fac 20 de ani de şcoală”, a spus Matei.

Se simţea stingher

În prima zi, emoţiile meşterului iconar Ioan Eleneş erau mai mari decât ale celorlalţi boboci de la şcoala generală nr. 3, deoarece era cu un an mai mare decât colegii săi. „În anul în care trebuia să merg la şcoală, mi-am rupt piciorul şi am ratat anul. Am fost tare necăjit, îmi doream să învăţ să citesc, voiam să citesc poveşti. Aşa că am fost emoţionat când am trecut pragul clasei, eram cel mai mare ca vârstă, dar printre cei mai mici la înălţime. Prima săptămână a fost de acomodare, ştiu că mi-am uitat ghiozdanul în fiecare zi la şcoală, nu eram obişnuit. Fiecare avea câte ceva în spate, numai eu nu aveam nimic”, se amuză acum Eleneş.

Întâi învăţătura, apoi sportul

Fotbalistul Gazului Metan, Paul Pârvulescu, îşi aduce şi el aminte de emoţiile primei zile la şcoala generală nr. 2, acolo unde a mers cu bunicul de mână şi cu un buchet de flori. Pârvulescu este de părere că şcoala nu trebuie neglijată, indiferent de drumul pe care-l alege fiecare în viaţă. „Am fost foarte emoţionat. Eram nerăbdător să-mi văd colegii, învăţătoarea... Cred că e important pentru elevi să înveţe, dar şi să facă sport. Dar mai important e ca la început de drum să înveţe, mai apoi să facă şi sport şi să aleagă, atunci când va fi cazul, cărui drum să-i dea o mai mare importanţă la un moment dat”, îşi cântăreşte cuvintele Pârvulescu.

Teodor Neamţu | primar Mediaş:  „Am fost premiant în clasele mici. Mi-a plăcut să învăţ. Viitorul e al celor care învaţă, care se străduiesc şi muncesc. Modelarea caracterului începe din primele clase, aşa că e bine să înveţi tot ceea ce ai ocazia. Aparent sunt multe materii pe care nu le vezi importante, dar orice cunoştinţă te desăvârşeşte ca om şi acest lucru e important în viaţă.”