Ceva mai bine de 5% dintre medieşeni au reale dificultăţi legate de traiul zilnic, fapt care-i pune în situaţia de a sta la coadă pentru 16 kilograme de făină albă, 11 kilograme de făină de mălai, două kilograme de paste făinoase, 9 kilograme de orez, două kilograme de lapte praf şi fix un kilogram şi două sute de grame de biscuiţi.
Autor: Milu OLTEAN
Oraşul este şi unul al contrastelor, care reuneşte sub acelaşi cer salarii europene şi pensii sub 100 de euro, medieşeni care petrec vacanţe în ţări exotice şi medieşeni care bat drumul din centru spre Adăpostul de noapte, copii care încalţă tenişi de 10 lei şi copii care se îmbracă cu haine de ultima modă, maşini scumpe lângă Dacii, lux lângă nevoi. E o normalitate pe care o acceptăm, pe lângă care am învăţat să trecem fără să mai clipim, iar asta nu ştiu dacă e neaparat bine. Invariabil, 3.500 de medieşeni sunt mai degrabă interesaţi de soarta lor, de ziua lor de mâine, de viitorul copiilor lor, de toamna rece şi iarna care se apropie, de multe altele, iar asta îi face absenţi la viaţa comunităţii, la victoriile ei, la investiţii, festivaluri, asfaltări sau proiecte.
Cum arată oare Mediaşul celor 3.500 de medieşeni? Un oraş apăsător, în care nu merită să trăieşti, în care un loc de muncă e un lux? Greu de spus, dar mă gândesc că răspunsurile nu au tocmai conotaţie pozitivă. Şi nu cred că realitatea e aşa. Cu toţii avem probleme, dar pentru 3.500 dintre noi acestea sunt mai mari. Într-o situaţie ideală ar trebui să ne bucurăm cu toţii de Mediaş, de tot ce facem pentru el şi pentru noi.
Citiţi comentariul integral în ediţia tipărită a ziarului.
