vineri, 16 septembrie 2011

Publicat la 9/16/2011 05:03:00 p.m. de Redacţie

Inspiraţie de la Mediaş

Următorul film al lui Radu Gabrea va fi turnat în oraşul nostru. 


Autor: Alex PÎNTEA

Regizorul a mărturisit că se simte ca acasă în municipiul de pe Târnava Mare şi este hotărât să filmeze aici o parte din lungmetrajul său de ficţiune „Lindenfeld”. Astfel, relaţia de colaborare dintre Mediaş şi regizorul Radu Gabrea s-ar putea concretiza în viitorul apropiat printr-un nou film de succes, după ce, în anul 2007, Gabrea a realizat o parte a filmului său „Cocoşul decapitat”. „Filmul se va turna la Mediaş. Cu siguranţă, dacă obţinem finanţarea, toată partea de oraş se va filma aici, aşa am şi planificat. E un drum încă lung, e nevoie ca Centrul Naţional al Cinematografiei să aprobe proiectul, să găsim finanţare complementară. E o intenţie foarte serioasă şi mie îmi ies intenţiile. Mediaşul e un oraş absolut superb, oameni extraordinari... ce să spun, mă simt ca acasă aici!”, susţine Radu Gabrea.

Drama unei generaţii

Lungmetrajul „Lindenfeld” („Câmpul de tei”) este povestea unui sas care părăseşte România la vârsta de 15 ani, iar acum vrea să se întoarcă acasă, fără să ştie că locul său natal nu mai există. Fiul său nu poate îndura să-şi lase tatăl să descopere tragedia, aşa că se apucă să reconstruiască  un sat părăsit de multe generaţii. Povestea este inspirată din romanul omonim al lui Ioan T. Morar, iar scenariul va fi semnat de prozatorii ieşeni Lucian Dan Teodorovici şi Florin Lăzărescu.
    Trimite prin e-mail