O întâlnire cu un tânăr. Nimic mai firesc decât aceasta pentru un dascăl care vrea să înveţe lumea. Hristos Domnul nu face excepţie.
Autor: pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
Spre deosebire de cei care astăzi dau tinerilor sfaturi, Iisus nu cocoloşeşte vulnerabilităţile tânărului. Nu-i numeşte păcatele virtuţi. Şi nici nu propune un examen final pentru ca tânărul să înţeleagă cum stă cu ştiinţa sa de mântuire. Pentru că spre deosebire de toţi ceilalţi dascăli ai lumii, de până la El şi, vai, din contemporaneitate, Domnul nu oferă o sumă de idei, de concepte şi legi pentru a fi învăţate pe de rost, papagaliceşte, de către tineri. El predă un mod de viaţă, o nouă atitudine, inclusiv în faţa tinereţii, parte integrantă a înveşnicirii noastre. Surprinzând aroganţa răspunsurilor tânărului, Domnul îl surprinde pe acesta prin responsabilizare, identificând fisura din mândria de a fi drept. Avuţia care întristează.
Grea lecţie
La vremea aceasta, când cei tineri aleargă mai ales după bogăţii, după cariere soft, grabnic aducătoare de venituri mari, după maşini şi haine de firmă, care dau bine social, greu ne va fi să mai transmitem mesajul sărăcirii de bunăvoie pentru ca Hristos să le devină bogăţie. Mai ales că nu este deloc seducător un trai normal, marcat de efortul de a rămâne normal. La şcoală, pe stradă, prin locurile distracţiilor mai mult sau mai puţin vinovate, tinerilor li se serveşte lecţia unui parvenitism fioros, lipsit de orice sămânţă de bun simţ. Viaţa bunului plac, mereu în opoziţie cu viaţa bunului simţ. Duhul lumii în contrabalans cu Duhul Împărăţiei.
Cu ei
De unde să începem? Jos masca socială de pe cabotinismele noastre relaţionale, redescoperiţi pe tineri în cele ale curăţiei lor şi ajutaţi-i să-şi conserve entuziasmul, nu îndemnându-i la fugă şi demisie ci la acţiune şi făptuire creştină. Cu ei. De dragul lor şi al mântuirii. Nu al parvenirii cu orice preţ, pe orice cale. Mustrarea lui Hristos, mângâiere celui care-şi ia în serios veşnicia.
