miercuri, 30 mai 2018

Publicat la 20:37:00 de

Aluzie la Arcaș



Secretarul general al PNL Sibiu, deputatul Constantin Șovăială, a postat pe Facebook un text în care critică dur lipsa de implicare a PSD-ALDE în rezolvarea problemei centurii ocolitoare a Mediașului și în care face aluzie și la senatorul de Mediaș Viorel Arcaș (PSD).

„Traficul rutier din Mediaș îmi confirmă încă o dată că, așa cum spunea Mark Twain, pare mult mai ușor să înșeli oamenii decât să-i convingi că au fost înșelați! Realitatea, însă, trebuie să facă asta! Realitatea din trafic, poluarea, zgomotul, nervii, trebuie să-i pună pe gânduri pe acei medieșeni care votează de vreo 15 ani același om în Senatul României, un om care acum câteva luni spunea că centura ocolitoare este proiectul lui de suflet! Câtă impertinență să faci declarația asta după ce ai tocit fotoliile Parlamentului țării trei mandate cu zero rezultate pentru «proiectul de suflet»“, scrie Șovăială pe rețeaua de socializare.
Deputatul PNL acordă audiențe la biroul său din Mediaș și a făcut postarea ca urmare a faptului că a stat blocat în trafic aproape 20 de minute pentru a străbate o distanță care în condiții normale se parcurge în două minute. „În realitate pesediștii, cei din Mediaș inclusiv, ar putea fi fericiți! Fiecare minut petrecut în trafic îi face pe medieșeni să se gândească la ei! Și când faci de la Casa Oberth până la Catedrala 20 de minute, chiar ai timp de gândit!“, a mai spus Șovăială.
Parlamentarul a declarat pentru Monitorul de Mediaș că e convins că medieșenii sunt exasperați de această situație, că s-au săturat de zgomotul și poluarea traficului de tranzit, de timpul pierdut în mașină aiurea. „Cred, însă, că s-au săturat și de minciunile PSD!”, a adăugat el. (A.L.)
    Trimite prin e-mail