marți, 28 noiembrie 2017

Drumarii au scos utilajele la “încălzire”! 37 de utilaje sunt mobilizate astăzi


La SC Drumuri și Poduri SA Sibiu și-a început astăzi activitatea comandamentul de deszăpezire, în scopul asigurării circulației în condiții optime pe drumurile județene, pe toată perioada sezonului rece.
Pentru acestă activitate, societatea a mobilizat autospeciale cu lamă și sărăriță, autoutilitare, tractoare cu lamă, buldoexcavatoare cu lamă, autogredere și încărcătoare frontale. Operatorul de drumuri al Consiliului Județean dispune de:


– șase baze de deszăpezire (două la Sibiu și câte una la Cîrța, Șeica Mare, Dumbrăveni și Agnita)

– șase puncte de sprijin (Păltiniș, Păuca, Rîu Sadului, Jina, Poiana Neamțului și Blăjel)

– 63 de autoutilaje de deszăpezire

Cantitățile de materiale necesare estimate pentru iarna 2017 – 2018 se ridică la 8.900 metri cubi de nisip și 3.500 tone de sare.
În cursul zilei de ieri, s-a acționat cu 31 de utilaje și 150 tone de material antiderapant pe toate cele opt zone care acoperă raza județului Sibiu, respectiv: zona 1 (Cristian – Săliște – Jina), zona 2 (Sibiu – Cisnădie – Păltiniș), zona 3 (Cisnădie – Sadu – Avrig – Poiana Neamțului), zona 4 (Cîrța – Arpașu – Bruiu), zona 5 (Chirpăr – Agnita – Bruiu), zona 6 (Dumbrăveni – Mediaș),  zona 7 (Șeica Mare – Vecerd) și zona 8 (Loamneș – Păuca).
Până la această oră, în județ s-a acționat cu 37 de utilaje și 175 tone de material antiderapant. “La această oră, nu există drumuri blocate din cauza zăpezii sau a poleiului pe raza județului Sibiu, carosabilul fiind umed, fără depuneri de zăpadă. Deoarece în acest moment circulația pe drumurile județene se desfășoară în condiții de iarnă, rugăm participanții la trafic să circule cu atenție sporită, în special pe sectoarele de drum unde se află utilajele de intervenție”, transmite Monica Iliescu, purtătoarea de cuvânt a societății Drumuri și Poduri SA.
În perioada activității comandamentului de deszăpezire, numărul de telefon la care se poate apela pentru sesizări și informații referitoare la starea drumurilor județene este 0269.210.884 (apelabil 24 de ore din 24). Șoferii se pot informa despre starea drumurilor județene și de pe site-ul sau pe pagina oficială de Facebook a societății.